Poliția unde e?

Răfuieli ca-n Bronx în fața Gării Ițcani

Nici un geam nu a rămas întreg, oglinzile și farurile au fost distruse, iar în mai multe locuri tabla este îndoită sau zgâriată
Nici un geam nu a rămas întreg, oglinzile și farurile au fost distruse, iar în mai multe locuri tabla este îndoită sau zgâriată

Cartierul Ițcani a devenit câmp deschis pentru reglările de conturi între găștile care-și dispută supremația în zonă. Ultimul episod al acestui război s-a petrecut aseară, în fața Gării Ițcani, iar în doar câteva zeci de secunde BMW-ul unui tânăr venit acolo pentru a lua un prieten a fost vandalizat complet.
Scenele de aseară par desprinse din filmele americane cu șmecherași de cartier. Lupta dintre grupările rivale a făcut și victime colaterale, iar situația putea fi mult mai gravă dacă tânărul a cărui mașină a fost distrusă nu avea prezența de spirit s-o rupă la fugă. Totul s-a petrecut cu o viteză extraordinară, dar pentru Robert Morari clipele de aseară nu vor putea fi uitate prea curând.
Tânărul a povestit că a fost sunat de un prieten care locuiește în cartierul Ițcani, care l-a rugat să vină să-i ia pe el și pe încă doi tineri din zona gării, pentru a-i duce spre centrul orașului.
„Am ajuns în fața gării și l-am văzut pe Bodo. Am coborât să vorbesc cu el și am lăsat mașina cu motorul pornit. Din parc au sărit mai mulți indivizi, cred că erau cel puțin șase-șapte, cu bâte, furci, topoare și coase, care s-au repezit spre noi. De frică am abandonat mașina, am fugit pe lângă clădirea gării și apoi pe calea ferată”, a mărturisit vizibil marcat de evenimente Robert Morari.
Nu a mai reușit să-și ia nimic din mașină, nici măcar telefonul, așa că nu a putut suna la 112 pentru a cere ajutor. Nici nu a mai fost nevoie, pentru că agresorii au spart și câteva geamuri din clădirea Gării Ițcani, iar apoi au dispărut.
Alertați de zgomote, polițiștii au apărut rapid la locul incidentului, dar atacatorii erau deja plecați.
Întors la mașină după câteva minute, Robert Morari și-a pus mâinile în cap. Din BMW-ul pe care l-a cumpărat în ianuarie și pentru care a plătit 3.000 de euro aproape că s-a ales praful. Nici un geam nu a rămas întreg, oglinzile și farurile au fost distruse, iar în mai multe locuri tabla era îndoită sau zgâriată. Din păcate, băiatul nu avea asigurare CASCO, astfel încât va fi nevoit să-și repare mașina din propriul buzunar.
A căzut la mijloc din întâmplare

Robert Morari pare să fi fost victimă de conjunctură aseară. Întâmplarea a făcut ca el să fi ajuns în Gara Ițcani tocmai în momentul cel mai prost. „Bodo”, prietenul său, pe numele real Dumitru Sorinel Solomon, se află în conflict deschis de ani de zile cu familia Scripcariu. Aseară, „Bodo” a fost văzut la crâșma din parcul aflat în fața Gării Ițcani, iar clanul Scripcariu a vrut să-i dea o lecție. Din păcate pentru el, Robert Morari a ajuns chiar când clanul Scripcariu se adunase și se pregătea să-l atace pe „Bodo”.
Polițiștii au început aseară cercetările pentru a stabili cine sunt atacatorii, dar potrivit unor martori, printre cei care au distrus BMW-ul s-ar număra frații Dumitru Scripcariu, zis „Ivașcu”, Marius Ilie Scripcariu, zis „Fărfăniță”, Adrian Scripcariu, zis „Modi”, dar și tatăl acestora, Vasile Scripcariu, zis „Țurlai”.
Un episod sângeros a avut loc în februarie

Un alt conflict care s-a lăsat cu capete sparte a avut loc la mijlocul lunii februarie, în aceeași zonă.
Pe 19 februarie, în urma unei discuții în contradictoriu care a avut loc în Restaurantul „Parc”, situat peste drum de Gara Ițcani, clanurile Scripcariu și Solomon și-au împărțit lovituri, și doar faptul că polițiștii au ajuns rapid a făcut să nu se înregistreze o încăierare generală. În acea zi, Vasile Alexandru Solomon, zis „Rață”, a intrat în restaurant, unde i-a întâlnit pe frații Ilie Marius Scripcariu, zis „Fărfăniță”, și Dumitru Scripcariu, zis „Ivașcu”. Discuțiile au degenerat rapid, „Ivașcu” l-a lovit în zona capului pe „Rață”, iar conflictul s-a mutat afară. Fiecare grupare și-a chemat ajutoare, iar în scurt timp parcul din Gara Ițcani se umpluse de susținători ai războinicilor. „Rață” a ajuns atunci la spital cu leziuni la cap, dar nu a rămas internat.
La vremea respectivă s-a întocmit un dosar penal, dar situația este departe de rezolvare, dovadă că după numai șase săptămâni ura dintre cele două grupări a răbufnit din nou.

Poliția unde e?: Răfuieli ca-n Bronx în fața Gării Ițcani