Anchetă finalizată

Răfuiala cu focuri de armă din zona gării Șcheia, rezolvată de detectorul de minciuni



– Cornel Grigorean (34 de ani), din Todirești, „legionarul” care l-a împușcat pe Gabriel Popinciuc, alias „Cristi Huiduma”, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor
– Pentru a face lumină în acest caz, anchetatorii au apelat și la testul poligraf, să vadă cine minte și cine spune adevărul
– Deși Grigorean, fost trăgător de elită în Legiunea Străină, spune că a vrut doar să-l sperie și să-l umilească pe „Huiduma”, procurorii care au investigat acest caz au stabilit că legionarul a acționat clar cu intenția de a-și ucide victima
Individul care l-a împușcat pe suceveanul Gabriel Popinciuc, fost Albu, dar cunoscut mai mult după porecla de „Cristi Huiduma”, a fost trimis în judecată la sfârșitul săptămânii trecute. Cornel Grigorean (34 de ani), din Todirești, este acuzat de procurorii din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate și terorism de tentativă la infracțiunea de omor calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Pentru a face lumină în acest caz, în care fiecare parte avea o altă variantă, anchetatorii au apelat și la detectorul de minciuni.
În după-amiaza zilei de 5 februarie 2006, în jurul orelor 15.00, Grigorean, fost luptător în Legiunea Străină, și „Cristi Huiduma” s-au întâlnit în zona gării Suceava Vest (Șcheia). Cei doi, care se cunoșteau de aproape opt ani și, o vreme, fuseseră chiar prieteni, stabiliseră întâlnirea pentru a lămuri divergențele dintre ei, legate de o datorie pe care fratele „legionarului” trebuia să i-o restituie lui „Huiduma”. După un schimb de replici nu prea ortodox dintre cei doi, s-a trecut la amenințări și acte de violență. În încăierarea care s-a produs a apărut și un pistol cu glonț, calibru 6,35 mm, cu care Grigorean a tras mai multe focuri de armă înspre „Huiduma”, acesta din urmă fiind lovind în zona antebrațului de unul dintre gloanțe. Ambii combatanți afirmau că pistolul îi aparținea celuilalt, așa încât în primă fază nu s-a putut stabili cu exactitate a cui era arma cu pricina. Pistolul, de altfel, a fost aruncat de Grigorean, la scurt timp după producerea incidentului. Deși le-a spus polițiștilor că l-a aruncat pe un tir, parcat pe direcția de mers Suceava-Gura Humorului, pe partea dreaptă a drumului european E 576, în dreptul Complexului comercial Rozita, pistolul a fost găsit, aproximativ trei săptămâni mai târziu (28 februarie), într-un șanț de scurgere a apei, în apropierea intersecției DE 576 cu drumul comunal spre localitatea Trei Movile.
Anchetatorii au stabilit că, în după-amiaza comiterii faptei, primul care a ajuns la locul de întâlnire (în fața fabricii SC „Vivat” SRL Suceava, fostă Vinalcool, situată pe Platforma industrială „Șcheia”, în apropierea Stației CFR Suceava Vest), a fost Grigorean, cu un autoturism Audi A6 Combi, cu numere de înmatriculare belgiene –BYU-991, urmat la scurt timp de Popinciuc –„Cristi Huiduma”, care și-a parcat autoturismul (Mercedes ML cu nr. de înmatriculare SV-06-UZY) la o distanță de aproximativ 10 metri. Când „Huiduma” a coborât din mașină și s-a îndreptat spre autoturismul lui Grigorean, acesta din urmă a scos un pistol, cu care a început să tragă împotriva victimei. După ce primul glonț l-a atins pe Popinciuc în brațul stâng, acesta a încercat să scape, fugind în zig-zag peste liniile de cale ferată spre stația CFR. A urmat un al doilea glonț, care, însă, nu și-a mai atins ținta, oprindu-se în geamul biroului impiegatului de mișcare al gării. Grigorean a continuat să tragă după Popinciuc, pornind în urmărirea sa. „Legionarul” a renunțat să-l urmărească pe „Huiduma”, după ce acesta s-a refugiat, strigând după ajutor, în curtea unei locuințe din apropierea gării. Deși a fugit de la locul faptei, trei ore mai târziu, Cornel Grigorean a venit singur la Poliție și s-a pus la dispoziția anchetatorilor. Pentru că susținea că arma cu care s-a tras nu îi aparținea lui, ci lui Popinciuc, pistolul ajungând în mâinile sale, după ce a reușit să-și dezarmeze adversarul, procurorii care s-au ocupat de caz au decis să recurgă la detectorul de minciuni. Testul poligraf a stabilit că afirmațiile lui Grigorean (care nu avea permis de port armă), precum că pistolul era al lui Popinciuc, nu sunt adevărate.
– Grigorean a fost trăgător de elită în Legiunea Străină
De asemenea, anchetatorii au desființat în rechizitoriul întocmit și teoria lui Grigorean care afirma că nu a nu a acționat în nici un moment cu intenția de a-l ucide pe Popinciuc, ci că a tras pentru a-l speria și a-l pune într-o poziție umilitoare, obligându-l să fugă și să ceară ajutor. Pentru a fi și mai convingător, Grigorean (în prezent arestat preventiv) a depus la dosarul cauzei copia unui act eliberat de Ministerul Apărării al Republicii Franceze, prin care atestă că a fost membru al Legiunii Străine, susținând că în cadrul acestui corp de armată a fost trăgător de elită și că dacă ar fi avut intenția de a-l ucide pe „Cristi Huiduma”, pregătirea sa militară de excepție l-ar fi ajutat să facă acest lucru. Procurorii, însă, susțin că Grigorean a acționat cu intenția directă de a-l omorî pe Popinciuc. „Ne întemeiem susținerile pe faptul că acesta (n.r.-Grigorean) a folosit o armă aptă de a produce moartea (din categoria armelor de foc, respectiv un pistol militar, calibrul 6, 35), a tras asupra victimei în zona toracică (zonă vitală – unul dintre gloanțe nimerind partea vătămată în prima treime de deasupra cotului mâinii stângi – la o distanță de 5-7 cm de zona inimii), a urmărit partea vătămată pe o distanță de peste 400 de metri, rezultatul hotărârii sale infracționale nefiind atins, din cauza stării de puternică surescitare în care se afla, a faptului că victima a fugit, obligându-l pe inculpat să execute focuri asupra acesteia din mișcare”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.



Recomandări

Suceveanul Cristi Huiduma, omul care a finanțat jaful ca-n filme soldat cu furtul unor cărți rare, în valoare de 2,4 milioane de euro

Suceveanul Cristi Huiduma, omul care a finanțat jaful ca-n filme soldat cu furtul unor cărți rare, în valoare de 2,4 milioane de euro