Fostul internațional român Mirel Rădoi a marcat două goluri și a câștigat Cupa Dubai, cu formația saudită Al Hilal Riyadh, învingând, ieri, în finala competiției, echipa Zenit Sankt-Petersburg, scor 1-1, 4-1 după lovituri de departajare, informează site-ul oficial al campioanei Rusiei.
După ce rușii au deschis scorul prin Huszti ’63, Rădoi a egalat în al treilea minut de prelungire, dintr-o lovitură liberă.
Jucătorul român a fost și cel care a deschis seria loviturilor de departajare, învingându-l pe Malafeev.
Rușii au ratat două lovituri, iar astfel Rădoi și echipa sa au câștigat trofeul competiției pe care formația antrenată de Mircea Lucescu, Șahtior Donețk, a terminat-o pe locul al cincilea, după ce a învins, ieri, formația cehă Sparta Praga, scor 2-1.