Racla cu moaștele Sfinților Mari Ierarhi Leontie de la Rădăuți și Teodosie de la Brazi va ajunge la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din Șcheia

Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din localitatea Sfântu Ilie, comuna Șcheia, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, se pregătește să își cinstească ocrotitorul duhovnicesc. „Sărbătoarea hramului reprezintă moment de aleasă comuniune între oameni și Cer, pecetluindu-se în suflete bucuria întâlnirii de suflet dintre credincioși și Sfinții lui Dumnezeu”, spun organizatorii sărbătorii de la Sfântu Ilie.
Cu prilejul hramului, anul acesta, bucuria este sporită pentru comunitatea din Sfântu Ilie, deoarece, „sub providența lui Dumnezeu și prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și al Rădăuților, vom primi și binecuvântarea Sfinților Mari Ierarhi Leontie de la Rădăuți și Teodosie de la Brazi, ale căror Sfinte Moaște vor fi aduse de la Mănăstirea Bogdana – Rădăuți – prin îngăduința Preacuviosului Părinte Stareț Irineu Lichi”.
Programul zilelor de 19 și 20 iulie 2024: vineri, 19 iulie, la ora 18.00, întâmpinarea Sfintelor Moaște; de la ora 21.00, slujitorii mănăstirii vor sluji rânduiala Privegherii, iar începând cu miezul nopții, Sfânta Liturghie (în Biserica monument); sâmbătă, 20 iulie, de la ora 8.00, se va săvârși rânduiala slujbei Acatistului Sfântului Prooroc Ilie, apoi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, pe scena din curtea mănăstirii.

Racla cu moaștele Sfinților Mari Ierarhi Leontie de la Rădăuți și Teodosie de la Brazi va ajunge la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din Șcheia
Racla cu moaștele Sfinților Mari Ierarhi Leontie de la Rădăuți și Teodosie de la Brazi va ajunge la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din Șcheia

Sfintele Moaște vor rămâne spre cinstire și pentru binecuvântarea închinătorilor până în după-amiaza zilei de sâmbătă.
„Așteptăm pe toți cei care doresc să fie parte din bucuria acestui popas duhovnicesc, de o înaltă trăire duhovnicească, pentru ca, împreună, să simțim roadele acestei întâlniri de taină dintre Sfinți – prietenii și casnicii lui Dumnezeu, care neîncetat mijlocesc cu rugăciune pentru biserica luptătoare de pe pământ! Domnul să binecuvânteze pe toți cei care, cu evlavie, sunt căutători de sfințenie și, care, prețuiesc lucrarea ce El o săvârșește neîncetat, spre ridicarea tuturor”, a transmis obștea mănăstirii.
Pusă sub ocrotirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, după dorința lăuntrică a ctitorului, Mănăstirea din Sfântu Ilie „păstrează lumina trecutului – deși uneori umbrită de alunecările istoriei – și împărtășește, prin mijlocirea Sfinților, bucurie de taină, izvorâtă din ecoul trăitorilor și al închinătorilor, care s-au împlinit duhovnicește, sub acoperământul acestei Sfinte Biserici, în timpul celor 536 de ani de existență”.

Recomandări

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji duminică la Mănăstirea „Sf. Ilie” Șcheia

Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji, duminică, la Mănăstirea „Sf. Ilie” Șcheia