QUO VADIS Dragostea – Arhimandrit Serafim Alexiev (partea I)

– Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
În lumea noastră strâmtă, prea strâmtă pentru sufletele noastre înțelepte dar nu totdeauna suficient de puternice ca să-și impună înțelepciunea în fața rațiunii, singura noastră scăpare este dragostea.
Ce fel de dragoste are în vedere Sfântul Efrem Sirul?
Oare acel chip al dragostei care umple de murdărie inima omului de la vârsta pubertății până târziu la bătrânețe și care nu-i dă tihnă nici ziua nici noaptea, dacă el nu o îmblânzește cu ajutorul lui Dumnezeu?
Oare acea pe care o descriu romanele și care se manifestă astăzi ca iubire, iar mâine ca ură de moarte, care adesea întunecă rațiunea, aduce extaze păcătoase timp de o clipă și este atât de irațională, încât, fără jenă și teamă, calcă în picioare sfintele legiuiri ale cununiei ca să se transforme după aceasta într-o profundă decepție?
Dar întotdeauna, absolut orice ființă omenească, de la pruncul nou născut până la bătrânul de o sută zece ani, cunoaște, caută, recunoaște și tânjește după dragoste. Necontenit. Și uite că Domnul, în bunătatea Lui, ne dezvăluie prin Sfântul Apostol Ioan o minune – în cuvinte pe care le înțelege orice copil și orice om, ni se spune spre liniștire și nădejde că DUMNEZEU ESTE IUBIRE. Avem fericirea de a căuta și accepta iubirea, iată că de fapt pe Domnul Îl căutăm.
– „Când este vorba de iubire nimeni nu are nevoie de explicații, de dovezi, de filosofie, de rațiune”
După învățătura Sf. Teofan Zăvorâtul, dragostea omenească este egoistă, prin ea, iubind pe alții, noi ne iubim pe noi înșine. Ea acționează în noi prin intermediul patimilor iubirii de slavă, iubirii de arginți și prin teama de opinia societății. Nu astfel de „dragoste” cere de la noi Domnul Iisus Hristos, ci dragostea care izvorăște din credința în Hristos și din permanența curățire a sufletului de patimi.
Cum se prezintă această dragoste?
Sfântul Teofan Zăvorâtul răspunde: ,,Dragostea este forța interioară a vieții. Dintre toate cuvintele Sfintelor Scripturi, unele le înțelegem când ne sunt tălmăcite, altele ni le descoperă direct Domnul, altele le răstălmăcim noi, unele nu le înțelegem deloc, ne încurcăm uneori în interpretări. Dar atunci când este vorba de iubire nimeni nu are nevoie de explicații, de dovezi, de filosofie, de rațiune – rațiunea este chiar privită cu suspiciune. Asta înțelegem și acceptăm.
– Dragostea
Credem fără să cercetăm – singurul motiv și scop al vieții noastre. O ascultăm orbește, nu ne împotrivim ei, o iubim împărtășită sau nu, strâmbă sau nu, nepricepută sau înțeleaptă, orice inimă a ars în iubire, nu din greșeală sau din întâmplare, ci cu asentimentul nostru și cu dorirea noastră. Așa suntem făcuți, și nici căderea noastră nu ne-a schimbat. N-am pierdut gustul iubirii. În schimb, prin cădere, am pierdut știința de a iubi.
După cum a iubit, după ce a făcut, inima fiecăruia s-a transformat din arderea asta în lumină sau în cenușă. Că lumina e pâlpâitoare, că cenușa mai păstrează jar…. Că unii deschid poarta iadului pervertindu-și iubirea…
– Știința de a iubi
Cum trăim noi în gândul ăsta, aici Domnul ne învață întâi, apoi sfinții. Sfântul Efrem Sirul cere pentru el și pentru noi „Duhul dragostei”. În rugăciunea pe care Sfinții Părinți au rânduit-o să fie citită în Postul Mare, în mod special. Când se cuvine să ne înfrânăm, să renunțăm, să ne cernim inimile, să ne smerim, uite ce ne învață Sfinții! Să ne înfrânăm, să renunțăm, să ne cernim inimile, să ne smerim și iar să renunțăm la tot ce se poate renunța, dar nu la dragoste. Cine să-i mai înțeleagă?
În lumea asta smintită în care dacă spui cuiva „Te iubesc” – nu neapărat în cuvintele astea și nu neapărat în cuvinte – riști să te înece noroiul. Ca să nu fii împroșcat cu noroi și totuși să împărtășești dragostea, ajungi să o îmbraci în niște forme de carton, un puritanism penibil dar acceptat în societate. Așa trebuie să fie. Până la urmă fiecare suflet recunoaște adevărul și respinge falsul. Dar foarte important este să fim înțelepți – cum ne învață părintele Serafim – și să iubim cu curaj, curat și arzător și să nu îngăduim formelor de carton să ne păcălească și să se substituie vieții.
Pe de altă parte, să fim conștienți că iubirea e foc dumnezeiesc și să nu o hrănim cu gunoaie și patimi, cu minciuni, păreri, să nu o legăm cu lanțuri de gelozie sau pretenții, transformând-o într-o povară pe care ori noi ori celălalt o va zvârli din spate cu prima ocazie, folosindu-se de primul pretext.
TEODORA DRĂGOI, Fundația SFINȚII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)
(Cartea „Școala rugăciunii” a mitropolitului Antonie de Suroj se găsește la librăria „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Areni)