Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, consideră că ieșirea PNL de la guvernare ar fi „o greșeală” și cataloghează situația din USL drept „o criză de orgolii”, informează Mediafax.”Ar fi o greșeală pentru partid, pentru țară și pentru interesele societății să rupem acest guvern care a început să lucreze cum trebuie. (…) Conducerea celor două partide este asigurată foarte bine de oameni tineri, care ar trebui să facă apel și la oameni cu mai multă experiență. Nu este bine pentru nimeni, decât pentru adversarii țării noastre, să se rupă acest guvern și această coaliție”, a declarat MiMircea Ionescu Quintusmarți, pentru corespondentul MEDIAFAX.El a mai spus că va participa marți seară la ședința BPN al PNL.Întrebat ce părere are despre propunerea senatorului Sorin Ilieșiu privind schimbarea conducerii PNL, Quintus s-a declarat împotriva oricăror ieșiri publice de acest fel: „Sunt de principiu împotriva oricăror declarații care se fac în afara partidului. De aceea avem organisme, acolo ne spunem tot ce credem, și bine, și rău, despre partid, nu în presă”.