Președintele rus Vladimir Putin a decis să închidă agenția de presă RIA Novosti și să înființeze în locul său agenția de știri internaționale Rossia segodnia, a anunțat, luni, Biroul de presă de la Kremlin.
RIA Novosti a fost desființată printr-un decret prezidențial, potrivit agenției de presă ruse.
Pe structura fostei agenții RIA Novosti, deschisă în 1941, Vladimir Putin a înființat agenția de informații internaționale Rossia segodnia (Rusia de astăzi).
Rossia segodnia își va desfășura activitatea în fostul sediu al RIA Novosti și va include în structura sa compania publică de radio Golos Rossii (Vocea Rusiei), care a fost la rândul său dizolvată prin decret prezidențial.
Vladimir Putin a însărcinat Guvernul rus ca, în termen de o lună, să ia toate măsurile necesare pentru înființarea noii agenții de știri Rossia segodnia și pentru includerea acesteia în lista companiilor strategice ale țării.
Agenția de informații internaționale Rossia segodnia va avea ca scop principal reflectarea în străinătate a politicii și vieții sociale a Federației Ruse, se spune în decretul prezidențial.
Prin intermediul aceluiași decret, președintele Vladimir Putin l-a numit pe Dmitri Kisselev în funcția de director general al Rossia segodnia.
Potrivit AFP, Dmitri Kisselev este prezentator al unui jurnal de știri la televiziunea publică din Rusia. Kisselev este o persoană controversată, cunoscută pentru comentariile sale tranșante la adresa comunității gay.