PRO SĂNĂTATE

Punctul care poate trata 100 de boli



Psiholog Mihai Moisoiu
Psiholog Mihai Moisoiu

Punctul de acupunctură „Zu San Li” sau Stomac 36 a fost considerat de către Ma-Dan Yang, un doctor chinez celebru din secolul al XII-lea, unul dintre cele mai importante puncte de acupunctură ale corpului uman. Stimularea lui are un efect puternic de întinerire și vindecare, întârziind procesul de îmbătrânire. În China, acest punct este cunoscut sub numele de „Punctul Longevității”, iar în Japonia sub numele de „Punctul celor 100 de boli”. În acest sens se spunea în vechime că „dacă este energie în meridianul stomacului, viața va fi lungă.” Specialiștii în qigong medical și psihologie energetică recomandă pacienților să stimuleze acest punct, după vârsta de 30 de ani, pentru a dinamiza energia splinei, a stomacului și a normaliza circulația sângelui în organism.
Stomac 36 este localizat sub rotula genunchiului. Pentru a-l găsi, acoperiți-vă genunchiul (cel drept cu palma dreaptă). El este situat între sfârșitul degetului mic de la mână și degetul inelar, sub forma unei adâncituri între oase. Multe detalii puteți găsi pe www.mihaimoisoiu.ro la secțiunea qigong medical – puncte de acupunctură.
Doctorul chinez Li Dong Yuan, autorul celebrei lucrări medicale „Pi Wei Lun” („Discuție asupra stomacului și splinei”) vorbește și el despre importanța stimulării lui. Beneficii ce pot fi obținute în urma stimulării acestui punct de acupunctură: echilibrarea funcționării organelor care se află în jumătatea inferioară a corpului; controlează activitatea măduvei spinării în zonele responsabile de funcționarea tractului gastrointestinal, organelor genitale, rinichilor și glandelor suprarenale; crește activitatea glandelor suprarenale; normalizează tensiunea arterială; echilibrează nivelul glucozei în sânge și secreția de insulină; elimină procesele inflamatorii de la nivelul întregului organism; reglează activitatea sistemului imunitar; îmbunătățește digestia; crește acuitatea vizuală, vindecă boli ale tractului gastrointestinal, crește vitalitatea corpului, ajută în terapia depresiei și la recuperarea organismului după boli cronice, crește rezistența față de atacul factorilor patogeni externi, are un puternic efect antistres etc. Prin activarea „punctului celor 100 de boli” puteți stimula activitatea glandelor suprarenale care acționează ca un sistem de apărare principal al sănătății noastre. Aceste glande sunt cele care secretă adrenalină, hidrocortizon cât și alți hormoni în sânge. În concluzie, punctul stomac 36 poate fi utilizat pentru profilaxia bolilor produse prin atacul factorilor patogeni externi, prelungirea vieții și creșterea calității ei.
Acest punct poate fi stimulat prin presopunctură cu mișcări circulare timp de minim 5 minute pe fiecare picior. În fiecare dimineață între orele 7 și 9 se masează în sensul acelor de ceasornic deoarece este intervalul de timp în care meridianul stomac este activat energetic la maxim, iar terapia realizată atunci ne poate mări imunitatea, poate normaliza activitatea organelor interne și poate încetini procesul de îmbătrânire. Stimularea înainte de masa de amiază, realizată în sensul acelor de ceasornic, are ca scop îmbunătățirea tonusului general al organismului, a memoriei, a sistemului cardiovascular și digestiv. De asemenea, poate fi activat acest punct și după masa de amiază, tot în sensul acelor de ceasornic, cu scopul de a elimina stresul, nervozitatea, iritabilitatea, durerile de cap și pentru a trata insomnia. Același procedeu realizat cu minim două ore înainte de a adormi, de această dată în sensul invers al acelor de ceasornic, poate stimula metabolismul și poate susține eliminarea kilogramelor în plus.
În cadrul terapiei de grup, workshop-urilor și taberelor organizate de noi în Grecia și România, participanții au avut ocazia să descopere și alte beneficii suplimentare ce apar atunci când stimularea acestui punct este asociată cu diferite exerciții de qigong medical și psihologie energetică.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753937223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com



Recomandări

Finalizarea proiectului „Extindere si dotare Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret, jud. Suceava”

Finalizarea proiectului „Extindere si dotare Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret, jud. Suceava”
Finalizarea proiectului „Extindere si dotare Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret, jud. Suceava”

Finalizarea proiectului „Extindere si dotare Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret, jud. Suceava”

Finalizarea proiectului „Extindere si dotare Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret, jud. Suceava”
Finalizarea proiectului „Extindere si dotare Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret, jud. Suceava”