Punct și de la cap

Greu de găsit cuvinte. Am trecut prin toate străile posibile la meciul Simonei Halep, am strigat cu entuziasm, am admirat-o cu invidie pe Radwanska, am fost furios și da, am ponegrit-o pe Simona… Și asta doar pentru că nu poate să fie campioana care vreau eu să fie. S-ar putea extrapola la o mare parte a publicului. Va avea de suportat critici, ceea ce e firesc după tot ce s-a întâmplat. Cel mai dureros e că a pierdut a doua oară, într-un interval scurt, de la un avantaj consistent. Acum câteva săptămâni a pierdut după 5-1 la game-uri în decisiv, acum de la 5-1 în tie-break. Într-un tie-break cât o calificare, după cum s-a văzut ulterior. A reușit, cumva, să piardă 6 puncte în serie și apoi să se piardă pe sine. Felul în care a jucat mingea de set a polonezei a fost emblematic: de două ori a avut minge înaltă la fileu, poziție din care a închide punctul cu voleul ține de rutină, însă de fiecare dată a lovit cu teamă, oferind drept la replică adversarei. Ce a urmat e de neînțeles pentru o profesionistă aflată pe locul 2 mondial. Era încă în cărți, nici măcar nu trebuia neapărat să câștige meciul, un set câștigat era condiția minimală necesară și care urma să fie și suficientă. Ulterior a declarat că nu mai avea energie, că era obosită. E posibil așa ceva la o sportivă de nici 25 de ani?! Nici măcar nu era la capătul unui meci-maraton, ci de-abia în setul secund! Pentru a-și rezolva adevărata problemă, Simona ar trebui să înceapă prin a recunoaște-o. Pierde astfel de meciuri prima dată în capul ei, apoi și pe teren. Nu pentru că e obosită, că n-are condiție fizică etc. Ba eu cred că are, și încă peste multe altele. De fapt, ea nu face față presiunii psihice, de aici și acele declarații, gen „n-am venit să câștig, ci să mă bucur de tenis”. Dacă nu-și rezolvă această problemă de emotivitate, mă tem că asemenea dezamăgiri vor mai fi. Una peste alta, se încheie un an în care s-a menținut în primele trei și a câștigat și cel mai important trofeu al carierei, cel de la Cincinnati. Poate că așa e destinul ei, ca fiecare an să însemne o treaptă. Important e să continue urcușul.