Definitiv

Punct final în dosarul în care au fost judecați un fost director de bancă și trei subordonate



Agenția BRD Vatra Dornei
Agenția BRD Vatra Dornei

Un dosar de fraudă masivă în care parte vătămată este agenția din Vatra Dornei a BRD, fraudă pusă la cale chiar de cel care era director, a fost soluționat în ceea ce privește latura penală. Ieri, Curtea de Apel Suceava a dat soluția finală, urmând ca dosarul privind partea civilă să-și urmeze cursul la Judecătoria Vatra Dornei și mai apoi în căile de atac.
Procurorii au dispus trimiterea în judecată a patru inculpați. Este vorba de fostul director și de trei subalterne, frauda fiind de peste 700.000 de euro. Faptele au fost comise în perioada 2009-2011, poliția intrând pe fir la mijlocul lui 2011. Nicolae Moraru, directorul trimis în judecată, este fratele lui Ioan Moraru, care a fost primar al municipiului Vatra Dornei timp de două mandate.
În cazul lui Nicolae Moraru pedeapsa pronunțată este de 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, soluție rămasă definitivă încă din 2017, după ce nu a mai fost atacată.
Mirela Maria Vatamanu a primit 1 an și 2 luni cu suspendare sub supraveghere, în timp ce Daniela Șipot a fost condamnată la 5 luni cu suspendare. A patra inculpată din dosar, Luminița Elena Antohi, a fost achitată.
„Salvator” al afacerilor apropiaților, cu bani de la bancă
Cazul a intrat în atenția poliției în iunie 2011, când Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean s-a autosesizat despre faptul că directorul BRD Vatra Dornei a sustras din conturile clienților băncii diferite sume de bani pe care le-a împrumutat unor alți clienți. Procurorii au explicat că aceștia din urmă erau persoane juridice care aveau dificultăți în achitarea ratelor restante sau a debitelor către furnizori. Din anchetă rezultă că Moraru a ridicat, transferat sau depus sume de bani, în primă fază cu acordul verbal al persoanelor fizice sau juridice din conturile cărora se ridicau sumele de bani, iar apoi fără a-i mai întreba.
„Inculpatul Moraru Nicolae a procedat în acest mod pe de o parte pentru a salva afacerile unor persoane juridice (cunoscuți de ai săi) și, pe de altă parte, pentru ca aceștia să nu mai apară cu restanțe în evidențele băncii”, a explicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Așadar, cu alte cuvinte, directorul Moraru jongla cu banii din conturi, în funcție de interesele sale și ale persoanelor pe care le ajuta.
Operatoarele de la ghișee care au făcut ce le cerea directorul
Directorul nu avea, conform fișei postului, nici un fel de atribuție privind operațiunile de depunere/retragere numerar, de către persoane fizice sau juridice, astfel că pentru a putea face manevrele a trebuit să apeleze la alți angajați ai băncii. Așa au ajuns inculpate în dosar două operatoare de la ghișee, Maria Mirela Vatamanu și Daniela Șipot. Acestea sunt acuzate că, în perioada 2009-2011, au întocmit documente bancare contrar normelor interne. Practic, rezultă din anchetă, acestea făceau ce le cerea directorul, care le asigura că are acordul clienților pentru a muta banii din conturi. Totuși, din punct de vedere legal, ceea ce au făcut cele două sunt infracțiuni în toată regula.
Un alt capăt de acuzare față de Moraru este legat de radierea ilegală a unor ipoteci. Aceste manevre aveau tot rolul de a ajuta clienți apropiați directorului, care aveau dificultăți financiare.
O mare parte din prejudiciu a fost deja recuperat
La finalul cercetărilor, după verificările interne amănunțite, a rezultat că băncii i s-a creat un prejudiciu în sumă de 2,6 milioane de lei, 124.290 de euro și 220 de dolari. Cumulat, este vorba de peste 700.000 de euro. Un detaliu important în acest caz este că o parte importantă din prejudiciu a fost recuperată, iar alta urmează a fi recuperată după ce anchetatorii au pus sechestru pe bunuri ale fostului director.
La vremea sesizării instanței de judecată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a precizat că au rămas de recuperat 461.000 de lei, 77.275 de euro și cei 220 de dolari, adică în jur de 180.000 de euro.



Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Unul dintre dosarele care îl privesc pe fostul șef de la Permise și Înmatriculări Radu Obreja, strămutat la o altă instanță

Comisarul-șef Radu Obreja și Mihail Martin, ofițer al Direcției Generale Anticorupție
Comisarul-șef Radu Obreja și Mihail Martin, ofițer al Direcției Generale Anticorupție