Influență

PSD vrea să aducă politic Parcul Șipote la Primăria Suceava



Virginel Iordache: ”Vor fi făcute demersuri la Guvern pentru a se adopta o ordonanță de urgență prin care Parcul Șipote să treacă în proprietatea CL Suceava”
Virginel Iordache: ”Vor fi făcute demersuri la Guvern pentru a se adopta o ordonanță de urgență prin care Parcul Șipote să treacă în proprietatea CL Suceava”

Liderii PSD Suceava fac intervenții la colegii lor din Guvern pentru a trece Parcul Șipote în proprietatea Primăriei Suceava. Președintele Organizației Municipale Suceava, Virginel Iordache, a declarat, ieri, în conferință de presă, că la sfârșitul săptămânii trecute consilierii locali s-au întâlnit cu „parlamentarii PSD care au domiciliul în județul Suceava” pentru a căuta soluții la câteva probleme care îi interesează pe suceveni. Pe lângă facturile mari la utilități, starea străzilor, lipsa locurilor de parcare, iluminat public insuficient și lipsa spațiilor verzi, social-democrații au apreciat că sucevenii sunt preocupați de necesitatea ca municipiul reședință de județ să aibă un parc în proprietate și nu în administrare.
„Vor fi făcute demersuri la Guvern pentru a se adopta o ordonanță de urgență prin care Parcul Șipote să treacă în proprietatea Consiliului Local Suceava. Ministrul Agriculturii este PSD, conducerea Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA este PSD, avem un director general adjunct la RNP, domnul Nichiforel, de la PSD Suceava, deci sperăm ca cele 30 de hectare de la Șipote să treacă în proprietatea Consiliului Local Suceava”, a declarat Iordache.
Totodată, acesta a mai spus că salută inițiativa prefectului de Suceava, Sorin Popescu, de a cere anularea în instanță a titlurilor de proprietate emise pentru diverse suprafețe de teren din Parcul Șipote și blocarea construcțiilor în această zonă.
Iordache susține inclusiv modificarea Codului Silvic Iordache susține că ar fi benefic pentru oraș, în sensul că parcul ar fi mai bine amenajat, dacă ar fi Consiliul Local proprietar și nu administrator.
Nu mai departe de sfârșitul săptămânii trecute, prefectul Popescu, fost director al Direcției Silvice Suceava, a declarat că actul normativ care va fi propus spre adoptare Guvernului arată în mod explicit că transferul celor 30 de hectare cu vegetație forestieră se face în administrarea Primăriei Suceava.
Actualul Cod Silvic nu permite altă formă de transfer, ca modalitate de protejare a pădurilor, însă Iordache a afirmat că este posibil să se modifice și legislația în acest domeniu.
Municipalitatea suceveană își dorește Parcul Șipote încă de când ministru al Agriculturii era actualul președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, dar legislația silvică nu a permis acest lucru. Între Direcția Silvică Suceava și primărie a fost și un proces în instanță pe această temă, proces în care câștig de cauză a avut Direcția Silvică.
Primăria și Consiliul Județean Suceava și-au anunțat intenția de a amenaja și moderniza zona Șipote pentru a o transforma într-o zonă de promenadă și agrement.



Recomandări

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD
PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD

Președintele CJ Suceava anunță începerea celei mai ample modernizări din istoria Aeroportului „Ștefan cel Mare”

Consiliul Judeţean va construi un terminal nou, cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați
Consiliul Judeţean va construi un terminal nou, cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați