PSD va ataca la Curtea Constituțională (CC) proiectul Statutului funcționarilor publici pe motiv că această lege dă posibilitatea numirii clientelei politice la conducerea instituțiilor deconcentrate și centralizează activitatea funcționarului public, a declarat, marți, deputatul PSD Mircea Dușa.
Dușa a precizat, într-o conferință de presă, că sunt două aspecte de criticat la acest proiect delege, iar parlamentarii PSD doreau dezbateri serioase pe această temă în plen.
Potrivit lui Dușa, acest proiect creează premisele numirii în funcțiile de directori și directori adjuncți ai servciilor deconcentrate a clientelei politice, întrucât „prevede o derogare de la 6 luni, perioadă în care se pot face numiri în funcții și directori care nu au calitatea de funcționari publici”.
El a mai spus că o altă critică adusă proiectului este faptul că acesta prevede recentralizarea activității funcționarului public. Dușa a explicat că, până acum, primăriile aveau libertatea să-și gestioneze funcția publică, să facă angajări, iar, conform proiectului, „se recentralizează întrega activitate la nivelul Agenției funcționarului public, astfel încât primăriile trebuie să ia aprobare și pentru o virgulă”.
Mircea Dușa a afirmat că protestul deputaților PSD de a nu participa în plen la adoptarea proiectului de lege este legat și de încălcarea procedurilor parlamentare, a Regulamentului și „folosirea forței majorității politice pentru a introduce pe ordinea de zi și de a adopta proiectul”.