PSD Suceava trebuie să retragă ”de îndată” toate pliantele electorale în care a folosit ”combinația de culori și însemne grafice care evocă drapelul României”, adică 55.000 de materiale electorale, distribuite pentru promovarea candidaturii la funcția de primar de Suceava a doctorului Tiberius Brădățan. Aceasta este dispoziția Biroului Electoral Municipal Suceava, dată joi, după admiterea plângerii formulate de Partidul Ecologist Român, la încălcarea legii electorale.
Hotărârea este cu drept de contestație la Biroul Electoral Județean Suceava, în termen de 48 de ore de la data afișării.





