Partidul Social Democrat susține că Legea pensiilor adoptată prin Hotărâre de Guvern este neconstituțională și anunță că parlamentarii PSD vor depune toate eforturile pentru restabilirea ordinei constituționale și amendarea textelor de lege în acord cu principiile statului de drept.
Conform unui comunicat de presă remis vineri agenției MEDIAFAX, semnat de vicepreședintele Departamentului de Justiție al PSD Florin Iordache, „Legea pensiilor adoptată prin hotărâre de Guvern este neconstituțională”.
„Considerăm că Proiectul de lege privind Legea unică a pensiilor încalcă prevederi constituționale și prevederi ale unor convenții europene. Potrivit art. 41 lin. (1) din Constituție, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Art. 53 din Constituție reglementează «restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți», care poate fi aplicată doar dacă este proporțională cu situația care a determinat-o, în mod nediscriminatoriu. Art. 15 alin. (2) din Constituție consacră neretroactivitatea legii, excepție făcând doar legea penală sau contravențională mai favorabilă”, se arată în comunicat.
Iordache precizează că, „din necunoaștere sau prin omiterea cu bună știință, inițiatorii proiectului de lege au încălcat prevederile constituționale și normele comunitare”, el susținând că, „prin recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, se încalcă principiul neretroactivității legii”.
„Drepturile câștigate, recunoscute într-un stat de drept trebuie acordate chiar dacă ulterior acestea se modifică. În acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii. Sub acest aspect, funcționarii parlamentari, militarii, magistrații, personalul auxiliar al instanțelor judecătorești și parchete, personalul diplomatic și consular constituie sisteme ocupaționale cărora li se aplică prevederile Directivei 86/378/EEC. Cu privire la modalitatea de finanțare, CJCE a stabilit, în mai multe cazuri, că acestea pot fi finanțate total sau parțial de la bugetul de stat”, se arată în comunicat.
De asemenea, deputatul PSD sesizează că „vârsta de pensionare stabilită în proiect ca fiind de 65 de ani nu este o cerință a UE și nici nu există sancțiunea pentru menținerea unor diferențe”.
„Cerințele comunitare se referă la existența unui raport adecvat între populația pensionată și populația activă prin încurajarea salariaților să rămână în activitate. Singurul criteriu care trebuie să stea la baza stabilirii vârstei de pensionare îl constituie speranța de viață. În România speranța de viață este apreciată ca fiind 68,2 ani, deci doar 3,2 ani peste vârsta de pensionare”, susține Iordache.
Social-democratul precizează că parlamentarii PSD vor depune toate eforturile pentru restabilirea ordinii constituționale și amendarea textelor de lege în acord cu principiile statului de drept.
„Ținând cont de cele prezentate mai sus, precum și de prevederile constituționale și comunitare, Departamentul de Justiție și Drepturile Omului al PSD își exprimă nemulțumirea față de modul pripit, populist și neprofesionist prin care s-a promovat proiectul de lege, iar în cadrul dezbaterilor parlamentare, membrii grupului parlamentar al PSD vor depune toate eforturile pentru restabilirea ordinei constituționale și amendarea textelor de lege în acord cu principiile care stau la baza statului de drept”, se mai arată în comunicat.
Guvernul a avizat, în ședința de miercuri, proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, urmând ca documentul să fie transmis Parlamentului spre dezbatere prioritară.
Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii stabilește că în sistemul public vor fi incluse pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor și judecătorilor, respectiv magistrații asistenți ai Curții Constituționale, ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, ale personalului diplomatic și consular, ale funcționarilor publici parlamentari, ale deputaților și senatorilor, ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă și ale personalului Curții de Conturi. La acestea se adaugă și pensiile militare de stat, precum și pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul adminstrației penitenciarelor.
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că recalcularea pensiilor speciale va afecta doar 15% din totalul celor aproximativ 180.000 de beneficiari, prin scăderea în principal a pensiilor mai mari de 3.000 lei, iar pentru ceilalți pensionari nu vor operate diminuări, deoarece pensia nu depășește valoarea contribuției.