Președintele Organizației Municipale PSD Suceava, Virginel Iordache (foto), a solicitat demisia lui Costică Dăscăliuc din funcția de manager al Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Iordache a precizat că Dăscăliuc este vinovat de faptul că nu a făcut demersurile necesare pentru ca cea mai mare unitate spitalicească din județ să dispună de un computer tomograf funcțional. „Ceea ce se întâmplă acum la spitalul județean este în total dezacord cu limitele bunului simț. S-a ajuns să se vorbească de tomograf ca de turnul din Pisa, de parcă ar fi la fel de celebru. S-au investit foarte mulți bani în acest tomograf, însă el nu funcționează nici în momentul de față. Și cred că ar fi un act de demnitate din partea domnului Dăscăliuc să-și prezinte demisia din funcția pe care o ocupă”, a declarat Virginel Iordache. El a adăugat că principalul „vinovat” pentru numirea lui Costică Dăscăliuc în funcția de manager al spitalului județean este liderul liberalilor suceveni, Ion Lungu, în ciuda faptului că acesta a precizat că PNL Suceava nu a sprijinit o astfel de decizie. Liderul PSD Suceava a afirmat că în calitatea sa de președinte al PNL Suceava, Ion Lungu a fost cel care și-a dat acordul pentru ca Dăscăliuc să fie numit la conducerea Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. „Principalul merit pentru numirea lui Costică Dăscăliuc în această funcție o are domnul Ion Lungu, și asta pentru că nu se face nimic fără ca acesta să știe. Mai mult, domnul Lungu spunea în cursul anului trecut că nu el l-a inventat pe Costică Dăscăliuc, dar că îl susține pentru a ocupa funcția de manager al spitalului”, a mai afirmat președintele PSD Suceava.





