– Solicitarea a fost făcută după ce pe lista cu semnături depusă de PD pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu, numele și semnătura lui Gheorghe Flutur apăreau de două ori
– Social democrații suceveni spun că senatorul Gheorghe Flutur este câștigătorul festivalului „Cannes… codru se fură”, primind trei „Palme d’Or” din partea președintelui României, Traian Băsesecu
Social democrații suceveni au solicitat demisa liberal democratului Gheorghe Flutur din Senatul României, pe motiv că ar fi semnat de două ori pe lista de susținere a moțiunii de cenzură inițiată de PD împotriva Guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu. Solicitarea PSD Suceava vine după ce la depunerea listelor de către PD cu semnăturilw parlamentarilor pentru susținerea moțiunii de cenzură, numele și semnătura senatorului Gheorghe Flutur apăreau de două ori. Astfel, deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu (foto) a catalogat acest gest al senatorului Flutur ca fiind „de cea mai joasă speță”, și mai mult, demonstrează faptul că „inițiativa” fostului democrat Brândușel Nichitean, care la alegerile parlamentare din anul 2004 a votat în mai multe secții de votare, nu este un caz singular. „Suntem convinși că și domnul Flutur a practicat turismul electoral, numai că dumnealui nu a fost prins. Iar cazul cu cele două semnături date pentru susținerea moțiunii de cenzură demonstrează acest lucru. Și se pare că domnul Flutur vrea cu orice mijloc de putere”, a declarat Bejinariu. Mai mult, în condițiile în care senatorul Gheorghe Flutur a negat că a semnat de două ori pe lista în cauză, Eugen Bejinariu a pus sub semnul îndoielii veridicitatea semnăturilor prezentate de PD pentru a-și susține acțiunea împotriva Guvernului Tăriceanu. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Donțu, i-a solicitat direct lui Gheorghe Flutur să demisioneze din Senatul României, și mai mult a anunțat că social democrații suceveni vor depune o moțiune proprie, intitulată „Gheorghe Flutur trebuie să plece!”. De asemenea, Donțu a precizat că PSD Suceava a întocmit o listă cu șapte motive pentru care senatorul Gheorghe Flutur ar trebui să părăsească Parlamentul. Metaforic, Ovidiu Donțu a precizat că unul dintre aceste motive este și faptul că Gheorghe Flutur este „fericitul câștigător” al trei „palme d’or”, din partea președintelui României, Traian Băsescu, făcând referire la marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Donțu consideră că „palmele” primite de Flutur de la Traian Băsescu au fost atunci când acesta din urmă a criticat modul de gestionare a crizei gripei aviare, apoi când a semnat „în cinci minute” demiterea lui Gheorghe Flutur din Guvernul Tăriceanu. Ovidiu Donțu consideră că ultima palmă primită de Gheorghe Flutur de la Traian Băsescu a fost atunci când după câștigarea referendumului pentru demiterea sa, acesta a solicitat elaborarea unei strategii de dezvoltare a agriculturii românești, lăsând să se înțeleagă faptul că „domnul Flutur, când a fost la conducerea Ministerului Agriculturii, nu avut o astfel de strategie”. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al PSD Suceava a precizat că celelalte păcate și motive pentru care Gheorghe Flutur ar trebui să părăsească Senatul au legătură cu faptul că acesta a intrat în politică pentru a scăpa de o serie de dosare penale ce i s-au deschis în perioada guvernării CDR; drumul și podul de la Vârvata, pentru care s-au alocat fonduri, dar care nu au fost realizate niciodată; deținerea unui patrimoniu personal de peste un milion de dolari și lipsa oricăror explicații legate de modul în care a dobândit mai multe mașini de lux, neprezentarea decontului pentru cele 40 de milioane de euro cheltuite pentru combaterea gripei aviare, și nu în ultimul rând, cele două semnături pentru susținerea moțiunii de cenzură a PD. Nu în ultimul rând, seria acuzelor la adresa lui Gheorghe Flutur a fost completată de liderul Tineretului Social Democrat Suceava, Cătălin Nechifor, care a declarat că prin inițiativa de a semna de două ori pentru moțiune, Gheorghe Flutur a reușit să-și adjudece premiul festivalului „Cannes … codru se fură”, făcând referire la același eveniment din domeniul cinematografiei. „Ceea ce a făcut domnul Flutur este un act nedemn pentru județul Suceava și pentru Bucovina, pe care dumnealui spune că o reprezintă cu cinste”, a declarat Nechifor.






