Critici

PSD Suceava: Centura municipiului reședință de județ este din nou prilej de exprimare demagogică a parlamentarilor liberali suceveni

Social-democrații îi combat pe parlamentarii PNL de Suceava care acuză actualul Guvern de nefinalizarea lucrărilor la șoseaua de centură a municipiului reședință de județ. PSD Suceava a transmis, printr-un comunicat de presă, că centura municipiului reședință de județ este din nou prilej de exprimare demagogică a parlamentarilor liberali suceveni. „Aceștia acuză Guvernul actual de rea-voință în cazul finalizării lucrărilor la acest obiectiv. Evident, aceștia uită câteva aspecte, precum faptul că această șosea a fost aprobată spre finanțare de un Guvern PSD. Ei uită că lucrările au început în 2008 și trebuiau finalizate în 2012 de un Guvern și un Consiliu Județean PDL”, se precizează în comunicatul social-democraților suceveni.
PSD Suceava le-a transmis actualilor parlamentari PNL că uită faptul că responsabilii finalizării acestei lucrări, Gheorghe Flutur și Guvernul PDL, au modificat proiectul inițial și traseul centurii, iar noul traseu a fost stabilit, „în mod nefiresc”, într-o zonă afectată de alunecări, ceea ce a generat costuri suplimentare, astfel încât valoarea proiectului a crescut nejustificat cu 62%.„Ei uită de asemenea să menționeze faptul că cea mai mare parte a lucrărilor, inclusiv inaugurarea unui sector, s-a executat în timpul guvernului și Consiliului Județean PSD în perioada 2012-2016. Și uită de asemenea că Gheorghe Flutur în campania electorală a promis neîntemeiat că va determina finalizarea acestei șosele în 3 luni, respectiv la sfârșitul anului 2016”, au transmis social-democrații suceveni.
PSD Suceava consideră că dacă ar fi vrut să cunoască, în mod onest, care este stadiul lucrărilor la această investiție, așa cum au făcut-o și social-democrații, toate informațiile puteau fi obținute de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. „Ar fi aflat astfel că în luna octombrie a fost demarată procedura de licitație pentru contractarea lucrărilor rămase de executat”, se arată în comunicat.
Social-democrații suceveni au mai adăugat că tot în ultima perioadă au observat că parlamentarii PNL Suceava, „din dorința derizorie” de a-și vedea numele în presă, au emis considerații false cu privire la derularea programului guvernamental PNDL. „Au ajuns să facă ipocrit calcule asupra proiectelor deja contractate. O minimă decență i-ar fi obligat să vadă că deja 10% din proiectele depuse au fost contractate, deși perioada de depunere a proiectelor se încheie la sfârșitul lunii noiembrie, iar perioada de contractare se termină la sfârșitul lunii decembrie. Dar salutăm faptul că unii parlamentari liberali, care nu prea pot dovedi o interacțiune susținută cu domeniul educațional, au ajuns la o concluzie axiomatică, și anume că «Școala îi face pe toți mari!»”, se arată în finalul comunicatului de presă transmis de PSD Suceava.

Recomandări

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni

Șoldan atrage atenția că proiectul centurii Humorului riscă noi întârzieri după ce premierul Bolojan a cerut din nou reducerea costului investiției

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stadii avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului