Tactică

PSD Suceava caută băieți deștepți pentru secțiile de votare la alegerile prezidențiale



Organizația Județeană Suceava a PSD și-a stabilit strategia pentru alegerile prezidențiale din toamnă mai riguros decât la alegerile precedente, cu termene precise și cu responsabili pentru fiecare acțiune în parte.
Președintele Organizației Municipale Suceava, Virginel Iordache, votat la Consiliul Județean al PSD de săptămâna trecută director de campanie, a arătat că pentru toamnă PSD Suceava își pregătește cu atenție reprezentanții în secțiile de votare, pentru că aceștia sunt printre cei mai importanți pioni în schema de câștigare a alegerilor. Potrivit lui Iordache, cei care vor fi desemnați de PSD în secții vor fi obligatoriu membri de partid a căror loialitate a fost probată, persoane “cu disponibilitate la efort fizic și intelectual”.
„Nu vom mai pune oameni în secții de votare pe criteriul social sau pe cumătrii”, vigilența și coeficientul de inteligență vor fi principalele criterii de selecție ale PSD. De asemenea, partidul își va desemna în fiecare organizație “responsabili de stradă sau uliță”, care vor bate străzile și ulițele “ca să identifice potențialii votanți ai PSD” și să-i convingă să-l aleagă în toamnă pe Mircea Geoană. În schema PSD mai sunt căsuțe cu “responsabili cu ziua votului”, care au ca misiune “transportarea oamenilor la vot, mobilizarea membrilor și simpatizanților să voteze PSD”.
Aleșii locali ai PSD sunt scoși la muncă de partid
În aceeași strategie de campanie, Virginel Iordache a anunțat că PSD va retrage sprijinul politic primarilor, viceprimarilor, consilierilor locali și județeni care nu se implică în campania electorală și că până la 1 august a.c. are loc acțiunea “Uși deschise la PSD”, o amplă campanie de racolare de membri.
Fiecare organizație în parte trebuie să dezvolte câte o organizație de tineret și să-și clarifice evidența membrilor. Până în 15 august, conform lui Iordache, trebuie reactivați și membrii PSD care au fost “dați uitării”, iar organizațiile unde la ultimele alegeri PSD nu a avut scorurile prognozate vor fi reorganizate, astfel încât până la toamnă filiala suceveană să aibă o armată pregătită pentru un război “care pe care”, după cum a spus președintele Organizației Județene Suceava, Gavril Mîrza, la Consiliul Județean al PSD, de vineri. Termenul final pentru intrarea în tranșeele electorale este 1 octombrie.



Recomandări

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, spune că PSD nu negociază funcții, ci binele României, dar că nu este de acord ca un partid de pe locul 4 să pună condiții

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, spune că PSD nu negociază funcții, ci binele României, dar că nu este de acord ca un partid de pe locul 4 să pună condiții

Doi locțiitori ai președinților secțiilor de votare, înlocuiți după ce au postat pe Facebook „glumițe” despre candidați

Dan Filimon, coordonatorul AUR Suceava: „Fiecare român are dreptul să voteze liber, fără constrângeri, iar orice încercare de a controla votul prin mijloace ilegale trebuie expusă și sancționată”
Dan Filimon, coordonatorul AUR Suceava: „Fiecare român are dreptul să voteze liber, fără constrângeri, iar orice încercare de a controla votul prin mijloace ilegale trebuie expusă și sancționată”