Verificări

PSD solicită control european la proiectele cu bani europeni nefinanțate inițiate de primarii săi

Gavril Mîrza: „Am sesizat forurile europene, să verifice prin organismele lor de control și să constate că în România fondurile europene sunt repartizate necuvenit”
Gavril Mîrza: „Am sesizat forurile europene, să verifice prin organismele lor de control și să constate că în România fondurile europene sunt repartizate necuvenit”

Senatorul PSD de Suceava Gavril Mîrza a anunțat, ieri, că PSD a sesizat forurile europene asupra modului în care sunt acordate finanțările cu bani europeni, acuzând că acestea sunt repartizate „numai clienților portocalii”. Senatorul a declarat, într-o conferință de presă, că deși administrațiile locale conduse de primari PSD întocmesc proiecte bune pentru diverse investiții în comunitățile lor, la evaluarea celor care primesc finanțare din bani europeni sunt selectate majoritar proiectele primarilor PD-L.
Mîrza a exemplificat cu proiectele pe măsura 322 privind dezvoltarea satului românesc, numai în județul Suceava fiind depuse 120 de proiecte. Dintre acestea, nouă au fost declarate neeligibile, 111 eligibile, iar dintre acestea din urmă 33 au primit finanțare.
„Din 33 de proiecte finanțate, 21 sunt în comunități care au primari PD-L, 10 cu primari PSD și două cu primari PNL. Dintre cele 78 declarate eligibile, dar nefinanțate, 48 sunt ale comunităților cu primari PSD, 27 cu primari PD-L și trei cu primari PNL. În România nimic nu se face fără influență politică portocalie. Am sesizat forurile europene, să verifice prin organismele lor de control și să constate că în România fondurile europene sunt repartizate necuvenit, numai clientelei portocalii. Să fie verificate și reevaluate de către organismele de control ale Comisiei Europene toate cele 1.744 de proiecte realizate la nivel național, declarate eligibile și respinse la finanțare”, a spus senatorul PSD.
Mîrza: „Sunt bani, am văzut cu toții, dar numai la clientela lor politică”
Gavril Mîrza a mai arătat că pentru a realiza proiecte pentru bani europeni administrațiile locale au cheltuit bani pentru consultanță și proiectare, iar acum au ajuns într-o situație financiară dezastruoasă, fără fonduri care să le asigure măcar minima funcționare. Potrivit senatorului, lozinca Guvernului a devenit „Nu sunt bani”, fără a face nimic pentru redresarea economică a țării. „Un guvern are și responsabilitatea de a face bani, prin politicile pe care le aplică. Guvernul Boc știe numai să taie. Sunt bani, am văzut cu toții, dar numai la clientela lor politică”, este concluzia senatorului PSD.

Recomandări

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan consideră că tăierea salariilor din sistemul bugetar „la grămadă, cu toporul, nu este reformă!”

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a dat ca exemplu comuna Cornu Luncii cu proiectul de modernizare a școlii din Băișești

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni