Cooperare

PSD și PD-L s-au înțeles să schimbe viceprimarii din Rădăuți și Fălticeni

Gavril Mîrza și Gheorghe Flutur au ajuns la un acord în privința creării unei „majorități funcționale” în consiliile locale Rădăuți și Fălticeni
Gavril Mîrza și Gheorghe Flutur au ajuns la un acord în privința creării unei „majorități funcționale” în consiliile locale Rădăuți și Fălticeni

Liderii PD-L și PSD Suceava au ajuns, vineri, la un acord în privința creării unei „majorități funcționale” în consiliile locale Rădăuți și Fălticeni. La conferința de presă comună pe care a susținut-o cu președintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, președintele PSD, Gavril Mîrza, a declarat că motivația deciziei este aceea că „aici lucrurile nu funcționează cum își doresc locuitorii”. „Începem cu aceste două municipii și vom face și în altă parte, dacă se va impune”, a spus Mîrza.
La Rădăuți, a mai existat o tentativă de înlocuire a viceprimarului PNL, Constantin Galan, cu un țărănist, prin semnarea unui „acord secret” între conducerea PD-L și PNȚCD la nivel județean, însă aceasta a eșuat în urma intervenției liderilor PNȚCD Rădăuți la conducerea centrală. Cu sprijinul PSD, schimbarea din funcție a singurului liberal din CL Rădăuți se poate realiza. Înainte de alegerile locale de anul trecut, PSD, PNL și PNȚCD au făcut o amplă coaliție anti-PD-L, care s-a menținut și în Consiliul Local inclusiv după alegerile generale și apariția „Parteneriatului pentru România” între PD-L și PSD.
La Fălticeni, liberalii au în Consiliul Local două mandate, dintre care unul de viceprimar, deținut de Gheorghe Aldea. Chiar dacă în legea administrației publice nu este prevăzută schimbarea din funcție a viceprimarilor când se schimbă majoritățile, dacă Flutur și Mîrza au anunțat înlocuirile probabil că acestea se vor realiza și foarte repede. Surse din cele două partide spun că la Rădăuți viceprimarul va fi PD-L, iar la Fălticeni, PSD.
La Rădăuți ar fi al treilea viceprimar, în cele nouă luni care au trecut de la alegerile locale.

Recomandări

Vicepreședintele PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu
Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Imigrant din Iran stabilit în Bucovina: „România este casa mea. Mă simt bine aici și nu aș schimba locul în care mă aflu cu o altă țară”

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți