Decizie tribunal

PSD poate candida la Consiliul Local și Primăria Suceava

Ovidiu Donțu, Cătălin Nechifor, Tiberius Brădățan și avocații Vasile Tudor și Ioan Ursărescu, în așteptarea judecații
Ovidiu Donțu, Cătălin Nechifor, Tiberius Brădățan și avocații Vasile Tudor și Ioan Ursărescu, în așteptarea judecații

Tribunalul Suceava a schimbat în totalitate sentințele date de Judecătoria Suceava, de anulare a candidaturilor PSD la Primăria și Consiliul Local Suceava. Cele două completuri ale Tribunalului care au judecat cererile de apel formulate împotriva sentințelor date de judecătorie au respins ca nefondate contestațiile formulate de Mircea Blându, respectiv Vasile Cioban și au menținut cele două hotărâri ale Biroului Electoral Municipal Suceava, de validare a propunerilor de candidați ai PSD la Consiliul Local și Primăria Suceava.
La sentințele judecătoriei au formulat apel și cei doi contestatari, Vasile Cioban solicitând și recuzarea judecătoarei Oana Daniela Victoria, președintele completul care a judecat recursul PSD față de respingerea propunerilor de candidaturi ale partidului la Consiliul Local Suceava. Cererea de recuzare a fost respinsă.
În pledoariile lor, cei patru avocați angajați de candidații PSD să le susțină cauza la tribunal, Dorin Andronic, Ioan Ursărescu, Vasile Tudor și Paul Vargan, au invocat faptul că prima instanță a dat prioritate unor aspecte ”pur formale” și ”unor chestiuni minore”, cum ar fi toate elementele care compun o adresă (stradă, număr, bloc, localitate, județ) și prin decizia luată, de anulare a candidaturilor PSD la Consiliul Local și Primăria Suceava, ”au limitat până la suprimare dreptul unor persoane de a fi alese”. Avocatul Tudor a afirmat că, prin eliminarea PSD din competiția electorală în municipiul Suceava, ar fi afectate și interesele electoratului acestui partid. ”Candidații îndeplinesc condițiile de fond”, a spus avocatul, precizând că din confruntarea listelor de susținători anulate de judecătorie cu cele din Registrul electoral se constată că persoanele respective există și sunt din municipiul Suceava și că și-au manifestat voința de a susține candidații PSD prin semnătura lor pe respectivele tabele.
Avocații au convins judecătorii să-i lase pe social-democrați să candideze în Suceava
De asemenea, avocații au subliniat că drepturile reclamanților Blându și Cioban nu sunt încălcate prin menținerea candidaților PSD în cursa electorală. Avocatul Andronic a făcut apel la instanță să analizeze proporțional erorile de formă din listele de susținători cu sancțiunea dată de Judecătorie, pe care a calificat-o ca excesivă.
”Din 1.336 de poziții din listele de susținători ai doctorului Brădățan, candidatul PSD la Primăria Suceava, invalidate de prima instanță, 1.113 au corespondent în Registrul electoral, deci sunt valide”, a afirmat avocatul Tudor. Din lista pentru Consiliul Local, PSD a reușit să verifice până la ora judecării apelului un număr de 797 de poziții, din cele 872 invalidate. La numărul celor pe care le-au verificat până la intrarea în sala de judecată și pe care le-au depus la instanță se adaugă cele 330 care au fost fără nici un fel de probleme, astfel că din punct de vedere al corespondenței susținător – alegător din municipiul Suceava condiția ar fi fost satisfăcută. ”Drepturile electorale sunt esențiale într-o societate democratică”, a mai spus avocatul Tudor.
Argumentele avocaților au fost convingătoare pentru cele două completuri, care au decis în final să permită candidaților PSD să participe la alegerile locale în municipiul Suceava.
Liberalii, suspectați de PSD că se află în spatele contestațiilor care le-au dat dureri de cap în Săptămâna Patimilor
După proces, președintele Organizației Județene a PSD, Cătălin Nechifor, prezent la tribunal alături de președintele Organizației Municipale Suceava, Ovidiu Donțu, și Tiberius Brădățan pe tot parcursul după-amiezii de ieri, a declarat că ”astăzi Tribunalul Suceava a decis cine va fi viitorul primar în Suceava” și că are convingerea că deliberativul local va fi majoritar PSD. Nechifor și-a exprimat suspiciunea că în spatele celor doi contestatari, Blându și Cioban, ar sta adversarii politici din PNL. Bănuielile liderilor PSD în acest sens sunt alimentate de faptul că Vasile Cioban ar locui într-o locuință socială dată de Primăria Suceava, iar Vasile Blându ar avea datorii la întreținere de peste un miliard de lei vechi, iar competențele lor în materie de drept și legislație ar fi destul de reduse. ”A fost o experiență interesantă pentru noi, că am reușit să demonstrăm că avem dreptate. Dumnezeu probabil iubește și locurile mari cu beton și lemn”, a declarat Cătălin Nechifor.
În aceeași notă a vorbit și doctorul Brădățan, vizibil ușurat că instanța a dat câștig de cauză PSD. ”Am încercat să înțeleg motivația ca cineva să facă asta pentru eliminarea unui competitor. A încerca să scoți din cărți pe cineva la masa verde spune totul. A fost Săptămâna Patimilor și experiența asta mă întărește. Se vede că speranța există pentru cei care vor să facă bine”, a afirmat Brădățan.
În ceea ce privește contestațiile făcute joi după-amiază de PSD împotriva listelor de candidați depuse de partidele politice pentru Consiliul Local Suceava și împotriva candidaților pentru funcția de primar, acestea au fost retrase ieri de partid. Senatorul Ovidiu Donțu ceruse compararea semnăturilor de susținere pentru candidații de primar și pentru candidații de pe listele de consilieri locali din toate partidele.
Mai menționăm că cei doi contestatari, Vasile Cioban și Mircea Blându, nu au fost prezenți la nici una dintre ședințele de judecată. Senatorul Ovidiu Donțu a declarat ieri că va face plângere penală împotriva lor.

PSD poate candida la Consiliul Local și Primăria Suceava
PSD poate candida la Consiliul Local și Primăria Suceava
Ovidiu Donțu, Cătălin Nechifor, Tiberius Brădățan și avocații Vasile Tudor și Ioan Ursărescu, în așteptarea judecații
Ovidiu Donțu, Cătălin Nechifor, Tiberius Brădățan și avocații Vasile Tudor și Ioan Ursărescu, în așteptarea judecații

Recomandări

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

40 de camere cu radar vor fi montate pe drumurile naționale care străbat și Suceava. Șoferii nu vor scăpa de amendă dacă reduc viteza doar unde este radar

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”