Acțiune

PSD-iștii vor face pânde pentru a-i prinde pe PDL-iștii care le vandalizează afișele electorale



Acțiune: PSD-iștii vor face pânde pentru a-i prinde pe PDL-iștii care le vandalizează afișele electorale
Acțiune: PSD-iștii vor face pânde pentru a-i prinde pe PDL-iștii care le vandalizează afișele electorale

Social- democrații suceveni vor face pânde pe timp de noapte pentru a-i prinde pe democrat- liberalii care le vandalizează materialele electorale și a-i supune oprobriului public. Ei au ajuns la această metodă de acțiune după ce au constatat că reclamațiile făcute la poliție nu au avut efect. Deputatul PSD de Suceava, Ioan Stan, a declarat că se vor constitui echipe speciale „pentru a-i prinde pe acești oameni, pentru a-i demasca și a-i prezenta opiniei publice”. El a arătat că, în localitățile din zona Fălticeni, cei de la PD-L se constituie „în adevărate cohorte” care noaptea distrug afișele, bannerele și mash-urile pe care PSD le amplasează ziua. Mai mult, Stan susține că, în anumite comune cu primari PD-L unde afișajul electoral al PSD a fost vandalizat, social- democraților li s-au interzis să mai amplaseze materiale electorale, exemplificând cu localitatea Cornu Luncii. „La Cornu Luncii, în condițiile în care ne-au rupt bannerele, ne-au tăiat complet afișele și drapelele de pe stâlpi, ne-au interzis să mai punem altele pentru că au primit poruncă de la liderii de la centru. De fapt, nu ne miră pentru că acesta este modul în care acționează PD-L prin liderii și megaliderii lor de la Suceava”, a precizat deputatul Stan.