PSD a decis în Biroul Executiv Permanent al PSD să trimită mai mulți experți ai partidului pe probleme europene să facă lobby la Bruxelles pentru evitarea activării clauzei de salvgardare pe agricultură, a anunțat, ieri, într-o conferință de presă la Cluj, președintele PSD, Mircea Geoană.
„Am decis împreună ca Vasile Pușcaș, Ilie Sârbu, cu Valeriu Steriu, experții noștri pe tematică europeană și agricultură, să meargă la Bruxelles și să facă lobby la Comisia Europeană pentru neactivarea acestei clauze. Este vorba și de clauza pe mediu, și de cea pe Justiție”, a afirmat Geoană.
Acesta susține că, deși Guvernul liberal ar mai primi o lovitură prin activarea unei clauze, „ar fi mai grav ca țăranul român, omul de afaceri român sau mediul încojurător să primească o lovitură” din partea Bruxelles-ului.
„De aceea ne punem la dispoziție expertiza pe care am dobândit-o în anii de guvernare și experiență europeană, pentru a evita astfel de situații. Credem că este o atitudine decentă și de bun simț cu privire la interesul național”, a spus Mircea Geoană.
Acesta a explicat că cel mai sever risc la adresa țării este cel legat de clauza pe agricultură, unde în câteva zile Comisia Europeană se va pronunța dacă se activează clauza sau nu.
„Dacă această clauză se va activa, înseamnă că pierdem câteva sute de milioane de euro pentru agricultură pentru anul viitor”, a precizat președintele PSD.
Comisia Europeană (CE) va lua o decizie privind aplicarea clauzei de salvgardare în agricultură, pentru România, cel mai probabil la 27 noiembrie, a declarat, marți, comisarul european Leonard Orban.
„Decizia CE va fi bazată 100 la sută pe realitatea din teren. Dacă sistemele informatice vor fi operaționale, dacă România va îndeplini condițiile cerute, decizia va fi pozitivă. Dacă nu, nu (…) Cel mai probabil o decizie va fi luată în colegiul CE din 27 noiembrie”, a afirmat Orban.





