Cererea PSD de anulare a turului al doilea al alegerilor prezidențiale și de repetare a scrutinului a fost înregistrată, marți, la Curtea Constituțională.
Cererea a fost depusă de senatorul PSD Dan Șova și secretarul general al partidului, Liviu Dragnea.
După depunerea contestației, Dragnea a apreciat că probele prezentate de PSD sunt suficiente pentru ca CC să decidă anularea alegerilor.
Dragnea a spus că neregulile invocate în cererea de anulare a alegerilor nu sunt noi, fiind vorba despre mită electorală, procese-verbale care au fost modificate după ce au plecat dela secția de vot către birourile electorale județene, CNP-uri falsificate, oameni care au votat de mai multe ori și turism electoral.
Chestionat asupra faptului că, potrivit unor decizii anterioare ale Curții Constituționale, contestatorul alegerilor trebuie să demonstreze că fraudarea a influențat câștigarea mandatului, în cazul de față fiind vorba despre aproximativ 70.000 de voturi, Dragnea a răspuns că există suficiente dovezi care să demonstreze că există „un mare dubiu asupra corectitudinii alegerilor și că dimensiunea fraudei a fost colosală”.
Curtea Constituțională poate dispune anularea alegerilor în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului. În acest caz, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.
Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele și candidații care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării, cererea trebuind să fie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază.
Soluționarea cererii de către Curtea Constituțională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștință publică a rezultatului alegerilor.
După primirea dosarului de la Biroul Electoral Central și soluționarea cererilor de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală, Curtea Constituțională urmează să valideze alegerile și să publice rezultatul acestora în Monitorul Oficial.
Actul de validare se întocmește în trei exemplare, dintre care unul rămâne la Curtea Constituțională, unul se prezintă Parlamentului pentru depunerea jurământului, iar al treilea se înmânează candidatului ales.