Rezultate

PSD a câștigat detașat alegerile locale în județul Suceava, cu președinția CJ și 61 de primării



PSD a câștigat detașat alegerile locale în județul Suceava, cu președinția CJ și 61 de primării
PSD a câștigat detașat alegerile locale în județul Suceava, cu președinția CJ și 61 de primării

Social-democrații au câștigat detașat alegerile în județul Suceava, adjudecându-și cel mai mare număr de primari, inclusiv în municipiul Suceava, pe care l-au recâștigat, după 20 de ani de administrație liberală. Dintre cele 114 localități, PSD are primari în 61, din care două municipii mari – Suceava și Fălticeni, și în două orașe – Solca și Cajvana.
PNL a câștigat alegerile pentru funcția de primar în 49 de localități, conservându-și primăriile din municipiile Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Rădăuți și în orașele Broșteni, Dolhasca, Frasin, Liteni, Siret, Salcea și Vicovu de Sus.
Alianța Dreapta Unită are primari în două localități – Milișăuți și Botoșana; AUR are un singur primar – la Bosanci, iar Gura Humorului are în continuare primar independent, pe Marius Ursaciuc. Dintre primarii din mediul urban, cel mai mare scor l-a obținut primarul de la Salcea, Pârwușor-Țicu-Ezekiel Belțic, de la PNL, 85,31%.
În județul Suceava sunt doar 5 femei primar, trei de la PSD și două de la PNL, și toate în comune: Maria Tomescu, PSD, primar la Baia, a câștigat alegerile cu 84,98%; Violeta Zenovia Țăran, PSD, Berchișești – 63,41%; Elena Marcela Bîrsan, PNL, Capu Câmpului – 91,42%; Florina Veronica Anechitei, PNL, Grămești – 52,64% și Maria Pleșca, PSD, Voitinel – 87,22%.
Sunt de remarcat procentele foarte mari obținute de mulți candidați ai PSD și PNL, de peste 80 și chiar 90%: primarul comunei Ciprian Porumbescu, Dumitru Nimițan, de la PSD, a câștigat cu 97,75%. Peste 90% au mai avut primarul de la Boroaia, Vasile Berariu, PSD – 90,76%; Breaza, Gheorghe Lesenciuc, PSD – 92,97%; Capu Câmpului, Marcela Bîrsan, PNL – 91,42%; Dolhești, Cristinel Bărculescu, PSD – 90,24%; Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, PSD – 96,46%; Slatina, Vasile Vlăduț Gherman, PSD – 96%.
Foarte aproape de 90% au fost și primarii din Bălăceana, Constantin Octavian Cojocariu, PSD – 89,05%; Horodnic de Sus, Valentin Luța, PNL – 89,56%; Vicovu de Jos, Vasile Țugui, PSD – 89,87%.
Vă prezentăm în continuare rezultatele din fiecare localitate a județului Suceava:
Municipii
Suceava
Rîmbu Vasile – PSD – 42,48% (17.186 voturi)
Harșovschi Lucian – PNL – 27,65% (11.188)
Andronache Marian – ADU – 15,41% (6.233)
Axinte Cătălin – AUR – 9,32% (3.770)
Neșculescu Andrei – S.O.S. – 2,45% – (991)
Munteanu Teodora, independent – 1,92% (776)
Harasim Constantin, – PUSL – 0,78% (314)
Câmpulung Moldovenesc
Negură Mihăiță – PNL – 66,99 % (4.871)
Popescu Daniel – ADU (USR – PMP) – 17,67 % (1.285)
Posa Adrian – PSD – 8,84 % (643)
Fălticeni
Coman Cătălin – PSD – 75,11 % (8.211)
Țăpoi Eusebiu-Lucian – ADU- 12,59 % (1.377)
Bența Codrin – PNL – 5,21 % (570)
Rădăuți
Loghin Bogdan – PNL – 49,19% (4.825)
Andronachi Traian – PSD – 36,99% (3.628)
Marcu Dan – AUR – 5,42% (532)
Olărean Aurel – PER – 4,42% (434)
Vatra Dornei
Rîpan Marius – PNL – 50,15% (3.502)
Apetrii Gheorghe – PSD – 38,32% (2.676)
Orașe
Broșteni
Hurjui Alexandru – PNL – 46,01% (1.290)
Deneș Dorel-Vasile – PSD – 39,59% (1.110)
Cajvana
Tomăscu Gheorghe – PSD – 36,90% (1.067)
Mârza Ioan – PMP – 35,07% (1.014)
Iacoban Gheorghe – PNL – 13,80% (399)
Dolhasca
Isachi Decebal – PNL – 49,66% (1.687)
Mihai Mircea – PSD – 40,92% (1.390)
Frasin
Balan Marinel – PNL – 44,34% (1.192)
Brăteanu Alexandra – AUR – 37,5% (1.008)
Volanschi Dorin – PSD – 11,90% (320)
Gura Humorului
Marius Ursciuc – Indep. – 47,79% (2.499)
Duprii Gelu – PSD – 29,2% (1.527)
Liteni
Onisii Tomiță – PNL – 78,41% (2.822)
Cărăușu Maria – PSD – 10,83% (390)
Milișăuți
Cărare Vasile – ADU – 52,71% (1.148)
Mariuțeac Gheorghe – PSD – 40,77% (888)
Pascaru Ioan-Virgil – PNL – 6,52% (142)
Salcea
Belțic Eezekiel – PNL – 85,31% (3.771)
Belțic Mircea – indep. – 14,68% (649)
Siret
Popoiu Adrian – PNL – 65,04% (2.311)
Cost Dan-Mihail – PSD – 27,97% (994)
Solca
Țehaniuc Cornel-Trifan – PSD – 72,74% (702)
Maximiuc Alexandru – PNL – 15,23% (147)
Vicovu de Sus
Iliuț Vasile – PNL – 74,53% (3.875)
Juravle Ionel-Adrian – PSD – 25,46% (1.324)
Comune
Adâncata
Cucu Viorel – PNL – 74,85% (1.292)
Ceobanu Marian-Viorel – PSD – 15,17% (262)
Arbore
Tiperciuc Vasile-Dan – PSD – 82,90% (2.207)
Buliga Cristinel-Toader – PNL – 12,43% (331)
Baia
Tomescu Maria – PSD – 84,98% (2.038)
Gogu Constantin – PNL – 8,42% (202)
Bălăceana
Cojocariu Constantin-Octavian – PSD – 89,04% (520)
Melneciuc Grigore – PNL – 5,82% (34)
Bălcăuți
Chideșa Iulian-Petru – PSD – 51,64% (706)
Șoiman Vasile – PNL – 48,35% (661)
Berchișești
Țaran Zenovia-Violeta – PSD – 63,41% (988)
Tabarcea Georgiana – PNL – 35,17% (548)
Bilca
Rusu Zaharie – PNL – 65,61% (998)
Savu Corneliu-Pamfil-Costică – PSD – 14,85% (226)
Bogdănești
Sopon Cristian-Florin – PSD – 56,09% (976)
Pavel Daniel – PNL -24,31% (423)
Boroaia
Berariu Vasile – PSD – 90,76 % (1.534)
Rusu Gheorghe – USR- 7,10 % (120)
Dencef Valentin – PNL – 2,13 % (36)
Bosanci
Miron Neculai – AUR – 55,99% (1.387)
Sologiuc Dorin – PSD – 28,82% (714)
Curic Anton – PNL – 12,07% (299)
Botoșana
Sticleț Andrei – ADU (USR – PMP) – 44,18% (559)
Ghiață Ioan – PNL – 40,86% (517)
Breaza
Lesenciuc Gheorghe – PSD – 92,97% (517)
Cosinschi Mihai – PNL – 7,02% (42)
Brodina
Uhliuc Vasile – PNL – 44,32% (745)
Ursaciuc Ștefan-Filip – PSD – 39,44% (663)
Bunești
Ștefan Ioan – PSD – 57,76% (699)
Ciornei Cezar-Gabriel – PNL – 42,23% (511)
Burla
Pintiliuc Viorel – PNL – 82,61% (746)
Lupaștean Orest – PSD – 9,74% (88)
Cacica
Ciuc Dinu-Radu – PSD – 60,94% (1.125)
Todosi Petru – PNL – 36,24% (669)
Calafindești
Frîncu Adrian – PNL – 73,48% (995)
Saviuc Aleodor-Claudiu – PSD – 26,51% (359)
Capu Câmpului
Bîrsan Marcela-Elena – PNL – 91,42% (1.237)
Catargiu Rodica-Diana – PSD – 8,57% (116)
Cârlibaba
Danciu Gabriel-Michael – PNL – 68,90% (605)
Șandru Constantin – PSD – 27,22% (239)
Ciocănești
Ciocan Radu – PNL – 77,83% (625)
Negoiță Mugurel – PSD – 19,05% (153)
Ciprian Porumbescu
Nimițean Dumitru – PSD – 697 – 97,75% (153)
Corsei Andreea – PNL – 2,24% (16)
Comănești
Păstrăv Grigoraș – PNL – 83,22% (789)
Sofian Marius-Ionuț- PSD – 11,60% (110)
Cornu Luncii
Fron Gheorghe – PSD – 65,35% (1.920)
Verdeș Lucian – PNL – 25,11% (738)
Coșna
Pardău Gavril – PSD – 75,59% (669)
Grigoraș Adrian-Vasile – PNL – 18,98% (168)
Crucea
Rusu Dorin – PSD – 68,53% (625)
Popovici Fabian-Alexandru – AUR – 23,79% (217)
Lăzăruț Alina-Elena – PNL – 7,67% (70)
Dărmănești
Chidoveț Dan – PNL – 72,86% (1.968)
Voroniuc Gheorghe – PSD – 18,84% (509)
Dolhești
Bărculescu Cristinel-Neculai – PSD – 90,24% (1.452)
Boboc Nicu-Gabriel – PNL – 6,21% (100)
Dorna Arini
Mazăre Andrei-Ștefăniță – PNL – 86,08% (1.312)
Haja Marius-Dumitru – PSD – 12,07% (184)
Dorna Candrenilor
Candrea Dănuț – PSD – 79,25% (1.284)
Țîcșa Daniel – PNL – 18,14% (294)
Dornești
Cazacu Vasile-Săndel – PSD – 37,80% (682)
Luța Gheorghe – PNL – 29,04% (524)
Drăgoiești
Popescu Constantin – PSD – 39,64% (486)
Chiș Corina-Liliana – 29,60% (363)
Brădățan Adrian-Ionel – PNL – 17,12% (210)
Drăgușeni
Cepoi Vasile-Lică – PSD – 77,79% (795)
Dumitru Vartolomei – 16,24% (166)
Chirilă-Botezatu Ioana – PNL – 5,97% (61)
Dumbrăveni
Pavăl Ioan – PSD – 82,11% (2.985)
Cârlig Cristian – PNL – 9,24% (336)
Fântânele
Sabie Vasile-Marian – PSD – 57,24% (1.170)
Hîj Vasile – PNL – 23,48% (480)
Fântâna Mare
Ursache Petru-Octavian – PSD – 63,57% (700)
Mucilenița Vasile – PNL – 32,24% (355)
Forăști
Avrămia Brăduț – PSD – 52,82% (1.041)
Lăzărică Nicolae-Clement – PNL – 33,23% (655)
Frătăuții Noi
Olari George – PNL – 50,05% (950)
Bucevschi Alexandra-Ecaterina – PSD – 22,02% (418)
Frătăuții Vechi
Antemie Cristinel-Dinu – PNL – 64,27% (1.173)
Ionesi Artimon-Vasile – PSD – 29,69% (542)
Frumosu
Buga Constantin – PNL – 84,11% (1.525)
Reabschi Vasile – PSD – 15,89% (288)
Fundu Moldovei
Zdrob Tudor – PNL -64,98% (1.249)
Vancea Cristian – ADU – 14,51% (279)
Poenari Bogdan-Vasile – AUR – 13,73% (264)
Țîmpău Constantin-Straton – PSD – 6,76% (130)
Gălănești
Mironescu Liviu – PSD – 60,01% (620)
Babalean Adrian-Constantin – ADU – 23,33% (241)
Coroamă Elena – PNL – 10,93% (113)
Grămești
Anechitei Florina-Veronica – PNL – 52,64% (668)
Șuleap Vasile – PSD – 37,83% (480)
Grănicești
Nuțu Gheorghe – PSD – 40,89% (710)
Chițan Florin-Tudor – AUR – 21,19% (368)
Șalar Florin – PMP – 19,75% (343)
Cozachevici Gheorghe – PNL – 15,20% (264)
Hănțești
Olariu Daniel – PSD – 83,44% (1.432)
Baltariu Ilieș – PNL -16,55% (284)
Hârtop
Hrescanu Vasile-Cătălin – PNL – 33,78% (395)
Nechifor Vasile – ADU – 30,11% (352)
Trifina Iulian-Sorin – PSD – 23,69% (277)
Horodnic de Jos
Andrișan Ionel – PSD – 87,23% (916)
Prelipcean Petru-Viorel – PNL – 12,76% (134)
Horodnic de Sus
Luța Valentin – PNL – 89,56% (1.716)
Popescu Ionel-Andrei – AUR – 6,62% (127)
Horodniceni
Florea Neculai – PNL – 76,61% (1.255)
Toader Vasile – AUR – 10,74% (176)
Tanasă Petru – PSD -8,11%(133)
Iacobeni
Maxim Viorel – PSD – 65,16% (653)
Lupușanschi Andrei-Ciprian – PNL – 34,83% (349)
Iaslovăț
Cotoară Ion – PSD – 59,27% (767)
Solovăstru Dorin – PNL – 40,72% (527)
Ilișești
Nițan Ilie – PSD – 43,07% (532)
Dîrțu Gheorghe – PNL – 39,43% (487)
Ipotești
Gulei Dumitru – PNL – 38,47% (1.229)
Tofan Augustin-Sorin – PSD – 32,43% (1.036)
Izvoarele Sucevei
Mehnu Leonard Tiberiu – PSD – 55,40% (543)
Mechno Marian – PNL – 43,06% (422)
Marginea
Lazăr Gheorghe – PNL – 57,31% (2.279)
Prelipcean Daniel – AUR – 30,43% (1.210)
Mălini
Nistor Petru – PSD – 76,34% (2.876)
Ilișescu Nicolae – PNL – 23,65% (891)
Mănăstirea Humorului
Croitoru Viorel – PNL – 65,05% (1.141)
Jucan Constantin – PSD – 22,63% (397)
Mitocu Dragomirnei
Reziuc Radu-Constantin – PSD – 49,9% (1.251)
Popovici Daniel – AUR – 17,79% (446)
Airoaie Aurelian-Radu – PNL – 13,28% (333)
Moara
Dziminschi Eduard – PNL – 84,13% (2.370)
Turturean Angela – PSD – 10,75% (303)
Moldova Sulița
Jecalo Petru – PNL – 77,18% (663)
Rebenciuc Vasile – PSD – 22,81% (196)
Moldovița
Boșutar Alin – PSD – 53,19% (1.284)
Iliesi Traian – PNL – 31,81% (768)
Mușenița
Tudurean Radu-Florin – PNL – 75,12% (598)
Cernovschi Maria – ADU – 13,69% (109)
Olar Nicolae – AUR – 5,77% (46)
Chisiliciuc Ioan-Arec – PSD – 5,40% (43)
Ostra
Oroș Ioan – PNL – 70,25% (907)
Calenciuc Marian-Răzvan – PSD – 13,78% (178)
Panaci
Cozan Vasile – PSD – 73,42% (724)
Acatrinei Andrei – PNL – 22,31% (220)
Păltinoasa
Wendling Eduard-Rudolf – PSD – 64,23% (1.740)
Drob Mihai – PNL – 31,16% (844)
Pârteștii de Jos
Mireuță Spiridon – PSD – 37,85% (486)
Todosi Mihai – PNL – 30,3% (389)
Pătrăuți
Isepciuc Adrian – PSD – 73,37% (1.389)
Ruști Lucian-Vasile – PNL -24,14% (457)
Poiana Stampei
Mezdrea Viluț – PSD – 96,46% (1.147)
Țiganea Gheorghe – PNL – 3,53 % (42)
Poieni-Solca
Lăzărean Dumitru-Ichim – PSD – 71,77% (567)
Ilișoi Grigore-Ghiocel – PNL – 28,22% (223)
Pojorâta
Codreanu Bogdan – PNL – 63,40% (972)
Beșliu Ioan-Dumitru – PSD – 36,59% (561)
Preutești
Vasiliu Ion – PSD – 48,34% (1.559)
Mihăilă Constantin-Daniel – PNL – 44,4% (1.432)
Putna
Coroamă Gheorghe – PNL – 83,77% (1.275)
Zubaș Ornella-Daniela – PSD – 16,22% (247)
Rădășeni
Perju Neculai – PNL – 55,46 % (980)
Pintilie Vasile – PSD – 29,25 % (517)
Râșca
Andreica Ionuț – PNL – 37,48 % (852)
Rusu Ana-Maria – 33,12% (753)
Sbîrn Aurel – AUR – 16,01% (364)
Clipa Petrică – PSD – 10,82% (246)
Sadova
Constantinescu-Otcu Mihai – PNL -88,99% (1.213)
Cozma Constantin – PSD – 11,00% (150)
Satu Mare
Lavric Toader-Adrian – PSD – 39,35% (721)
Dumitrescu Vasile-Dănuț – PNL – 35,97% (659)
Siminicea
Penciuc Mihai – PSD – 56,60% (604)
Clim Vasile – PNL – 39,73% (424)
Slatina
Gherman Vasile-Vlăduț – PSD – 96,00% (2.452)
Gemănaru Adrian – PNL – 3,44% (88)
Straja
Juravle Mihai – PSD – 65,39% (1.682)
Juravle Vasile – PNL – 29,39% (756)
Stroiești
Senic Mihai – PNL – 83,49% (1.260)
Istrătescu Iulian – AUR – 8,74% (132)
Chirilă Gheorghiță-Cristinel – PSD – 7,75% (117)
Stulpicani
Zamcu Vasile – PNL – 86,59% (2.260)
Gemănari George – PSD – 11,26% (294)
Sucevița
Bodnarescu Liviu – PNL – 61,61% (870)
Hrehorciuc Gheorghe- PSD – 29,39% (415)
Șaru Dornei
Iordache Ioan-Cătălin – PNL – 50,98% (1.124)
Ursu Mihai – PSD – 46,85% (1.033)
Șcheia
Burac Ion-Cristinel – PSD – 51,01% (2.943)
Cristurean Dan-Vasile – AUR – 16,67% (962)
Rusu Alin-Constantin – PNL – 11,73% (677)
Șerbăuți
Sanduleac Cătălin – PNL – 35,82% (471)
Maciuc Florin – AUR – 29,05% (382)
Ion Corniciuc – 17,34% (228)
Grigoriciuc Paul-Silviu – PSD – 13,61% (179)
Todirești
Bocancea Mugurel – PNL – 45,82% (1.162)
Rusu Cristian – PSD – 34,73% (881)
Udești
Ostrovan Cristea – PSD – 43,59% (1.367)
Țan Mircea – 31,37% (984)
Spoială Marius – AUR – 10,58% (332)
Ulma
Schipor Nicolae – PSD – 45,29% (428)
Marocico Petru – PNL – 43,06% (407)
Vadu Moldovei
Amariei Iulian-Bogdan – PSD – 76,48% (1.613)
Burlacu Constantin – AUR – 9,90% (209)
Iacob Maricel – PNL – 7,30% (154)
Valea Moldovei
Floriștean Niculai-Romică – PSD – 66,19% (1.310)
Pintilei Oana-Elena – AUR – 27,43% (543)
Floriștean Vasile – PNL – 3,84% (76)
Vama
Lucuțar Constantin-Tiberius – PNL – 64,16% (1.760)
Ciosnar Constantin – PSD – 16,47% (452)
Vatra Moldoviței
Saghin Virgil – PNL – 78,81% (1.611)
Strugariu Cornel – AUR – 13,55% (277)
Stiblei Anghel-Nicolae – PSD – 7,63% (156)
Verești
Gavriliuc Dănuț – PSD – 56,94% (1.377)
Manolache Ștefan-Timotei – PNL – 28,70% (694)
Vicovu de Jos
Țugui Vasile – PSD – 89,87% (2.191)
Calancea Vasile – PNL – 10,13% (247)
Voitinel
Pleșca Maria – PSD – 87,22% (1.448)
Crăciun Alexandru – PNL – 12,77% (212)
Volovăț
Vicol Ioan – PSD – 80,10% (1.574)
Vicol Ionel – PNL – 16,33% (321)
Vulturești
Salamaha Cornel – PSD – 55,89% (906)
Crăciun Ioan – PNL – 32,51% (527)
Zamostea
Haliuc Vasile – PSD – 66,89% (915)
Bordeianu Ovidiu-Cristian – PNL – 26,97% (369)
Zvoriștea
Barariu Constantin – PSD – 60,16% (1.243)
Lupașcu Petru – PNL – 29,67% (613)



Recomandări

Șoldan: „Sprijinul financiar acordat de CJ Suceava comunelor Ostra și Stulpicani a permis începerea lucrărilor de urgență de după calamități”

Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații
Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pornită de la banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor
Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava
Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina

Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina
Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului