Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, luni, că speră ca oficialii Comisiei Europene să poată stabili un calendar realist și cu termene clare privind ridicarea MCV după raportul care va fi prezentat în luna iunie, informează Mediafax. Raluca Prună a participat la o întâlnire cu senatorii PSD și a fost întrebată dacă a discutat despre criticile pe care raportul MCV le aduce Parlamentului, în ceea ce privește solicitările Justiției în cazul deputaților și al senatorilor.”Nu am discutat, am discutat, în general, despre raport și împărtășesc punctul de vedere al unora dintre senatori, care este, de altfel, și punctul de vedere al Guvernului că la 10 ani după instituirea Mecanismului (…) suntem cu toții de acord, Guvernul în primul rând, că trebuie creat un orizont de așteptare, scurt, pentru ridicarea acestui Mecanism”, a declarant ministrul Justiției.