Protocronism

O carte ieșită de curând de sub tipar, „A doua schimbare la față”, de Theodor Codreanu, readuce în discuție chestiunea protocronismului. Tentativă temerară, câtă vreme fenomenul a fost pur și simplu îngropat sub un morman de imprecații în „Raportul Tismăneanu”, unde pot fi citite fraze de genul „născut din ceaușism și crescut din drojdia orgoliului național, protocronismul năștea, la rându-i, ceaușism.”
Pentru cei care nu-s deplin familiarizați cu avatarurile protocronismului românesc, iată câteva deslușiri: termenul vine din greacă, unde protos înseamnă „primul” și chronos, „timp”. Deci, protocronismul își propune identificarea celui care a fost primul (sau printre primii) în cutare domeniu. E-o preocupare veche de când lumea și deloc rușinoasă. Chiar în paginile acestei gazete am comentat o lungă listă alcătuită de cercetători din Tel-Aviv care au identificat zeci de priorități evreești în cele mai diferite ramuri ale creativității umane. Pe bună dreptate, spaniolii afirmă prioritatea Cervantes în constituirea romanului modern, francezii îl declară pe Buadelaire întemeietor al esteticii urâtului ș.a.m.d. Au sau n-au dreptate românii să propună și ei câteva repere într-o astfel de ordine a ideilor, cum ar fi numele lui Tristan Tzara, ctitor al dadaismului, al lui Urmuz, prefigurator al literaturii absurdului, al lui Brâncuși, înoitor al sculpturii moderne ș.a.? Parcă-parcă n-ar prea avea!
Profesorul Edgar Papu a publicat în 1974, în paginile revistei „Secolul XX”, eseul „Protocronismul românesc”, propunând și alte priorități ale spațiului nostru spiritual, cum ar fi anticiparea literaturii baroce europene prin „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, contribuția la nașterea avant la lettre a romantismului prin pana lui Cantemir, sau sugerând numele lui Eminescu drept predecesor al existențialismului. Concluzia lui Papu era exagerată („protocronismul este una dintre trăsăturile dominante și definitorii ale literaturii noastre în context mondial”), dar profesorul nu făcea decât să supună atenției anumite trasee comparatiste, fără a avea vreo clipă intenția să opună teoria sa sincronismului lovinescian. Dimpotrivă: totdeauna a susținut că „între sincronism și protocronism relația este de completitudine, iar nu de excludere, cum cred cei ce gândesc într-o logică a terțiului exclus”. Semnalul punerii unei bizare egalități între protocronism și… ideologia oficială a partidului comunist l-a dat, din USA, Katherine Verdery: „Ideea centrală este negarea influențelor exterioare, în special a influențelor occidentale (…) Protocroniștii înțeleg să acapareze terenul în beneficiul și prin intermediul unei restructurări ideologice: șovinism, autarhie, mobilizare antioccidentală, discursul lor fiind în conformitate cu conducerea politică.” În fața unor astfel de acuze prăpăstioase (lipsește numai aceea de… fascism!) Moromete ar fi întrebat „Pă ce te bazezi?!” Chiar așa: de unde și până unde?
Un alt catastrofic, Dennis Deletant, după ce scrie că ideologia oficială a comunismului românesc a fost… protocronismul (!!), înșiră fără să clipească alte enormități de genul „toți cei care n-au aderat la protocronism au fost supuși prigoanei, depistați și vânați fără dificultăți.” Culmea e că nu acești iluzorii persecutați (pură invenție!) au înfundat pușcăriile comuniste, ci tocmai… profesorul Papu, condamnat în 1961 la 8 ani de temniță pentru „complot antistatal și înaltă trădare”! O simplu dispută de literatură comparată, văzută de unii ca „expresie a unui complex de inferioritate al naționalismului românesc”, ori exagerat susținută, ori exagerat combătută, a ajuns să fie interpretată ca promotoare a „izolării României, prin crearea sentimentului că nu avem nevoie de nimeni și de nimic în afara zidurilor Cetății asediate, pentru că, oricum, trăim în glorie și măreție.” Bunică-mea ar fi exclamat „să-ți fie rușine la ce te-ai gândit!”
La fel de tranșant tratând chestiunea, dar privind-o din unghi opus, s-ar putea afirma cu egală îndreptățire că anti-protocroniștii neagă orice capacitate a poporului român de a se exprima creator și inovator în plan european, rămânând pe veci în stadiul de imitator al culturilor străine. Mă tem că vorbele lui Nichifor Crainic i se potrivesc cum nu se poate mai bine și minoritarului Edgar Papu:”O formidabilă acțiune de compromitere se organizează imediat în jurul unei personalități din moment ce ea devine motor moral sau ideologic al românismului…”