Protestul personalului nedidactic și auxiliar s-a încheiat în jurul orei 13.00, fără ca cineva din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să vină să discute cu oamenii.
La protestul de marți au participat aproximativ o sută de persoane, angajați din sectorul nedidactic (femei de servici, bibliotecari, laboranți, administratori), dar și personal auxiliar (maiștrii).
Pe toată durata protesului, oamenii au fluierat și au scandat „Demisia” și „Rușine”.
Acțiunea a fost organizată din cauza nemulțumirilor legate de faptul că prin legea salarizării și reducerea sporurilor le sunt diminuate veniturile. Unii dintre participanții la protest au susținut că le-au scăzut veniturile chiar și cu 30%.
Protestul s-a desfășurat între orele 11.00 și 13.00.