Protest major împotriva despăduririlor abuzive, sâmbătă, în Parcul Central Suceava

Sucevenii sunt așteptați sâmbătă, 9 mai, la ora 16:00, în Parcul Central Suceava, zona de vizavi de Prefectura Suceava, la primul protest major împotriva despăduririlor abuzive. Organizatorii evenimentului de sâmbătă, grupuri de voluntari mobilizați pe Facebook, care au participat pe 18 aprilie la acțiunea „Hai la Înverzit” și cu o săptămână mai târziu au organizat și participat la acțiunea „Hai la Ecologizare”, vor să aibă continuitate în ceea ce au început. Protestul de pe 9 mai se va desfășura în mai multe localități din țară (14 orașe) și în alte patru din diaspora, fiind „primul protest major împotriva despăduririlor abuzive, care au lăsat România, în numai câțiva ani, cu mai puțin de jumătate din suprafața împădurită pe care o avea în 1989”. Pe Facebook a fost creat evenimentul „Protest pentru pădurile și apele din România, 9 mai 2015”, unde voluntarii au postat: „Situația este cu atât mai gravă cu cât în România există jumătate din suprafața totală de pădure virgină din Uniunea Europeană, iar la nivelul clasei politice există numai complicitate cu beneficiarii despăduririlor abuzive, așa cum ne indică chiar gestul recent al președintelui Klaus Johannis de întoarcere către Parlament a legii care punea capăt monopolului companiei austriece Schweighofer Holzindustrie”. Protestatarii, cer totodată interzicerea microhidrocentralelor și fracturării hidraulice, cât și combaterea poluării și braconajului atât pe apele, cât și în pădurile României. Deviza organizatorilor este „Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în jurul tău”. Pentru mai multe informații, puteți să-i sunați pe câțiva dintre organizatori, la numerele de telefon 0742.828.908 (Cristina Iacob), 0748.433.931 (Bogdan Jurescu, https://www.facebook.com/bogdan.jurescu?ref=ts&fref=ts) sau 0740.899.417 (Florin Grădinariu – președintele Asociației Biosilva, https://www.facebook.com/florin.gradinariu.585?ref=ts&fref=ts).

Recomandări

Jandarmeria recomandă participanților la protestul AUR de sâmbătă să evite „implicarea în conflicte sau provocări”

Amenzi de la jandarmi și notificări de la Poliția Rutieră, în cadrul a două dosare penale, față de fermierii care au protestat în Suceava

George Simion îi cere demisia lui Gheorghe Flutur de la conducerea CJ Suceava și anunță un protest la Suceava cu 3.000 de oameni

George Simion i-a cerut demisia lui Gheorghe Flutur de pe treptele Consiliului Județean
George Simion i-a cerut demisia lui Gheorghe Flutur de pe treptele Consiliului Județean