Protejați-vă pielea de soare



Foto: OREDIA
Foto: OREDIA

Cremele și loțiunile pentru plajă nu trebuie să vă lipsească din bagaj atunci când vă pregătiți pentru concediu. Pentru a fi siguri că nu veți suferi din cauza arsurilor solare, este foarte important să alegeți crema potrivită și să o aplicați constant.
Vă recomandăm să nu cumpărați prima loțiune pentru plajă care vă pică în mână. Este foarte important să alegeți o cremă care să aibă un factor de protecție potrivit pentru pielea dumneavoastră, pentru a fi siguri că sunteți protejați de efectele nocive ale razelor de soare. Există câteva reguli de bază pentru alegerea loțiunilor de plajă în funcție de valoarea factorului de protecție potrivit. Acesta se încadrează între 6 și peste 50, iar o nouă normă europeană obligă fabricanții acestor produse să indice pe etichetă și o categorie de protecție (scăzută, medie, mare sau foarte mare), detaliu care este menit să ajute consumatorul. Înainte de a cumpăra crema sau loțiunea de plajă, este foarte important să stabiliți ce tip de piele aveți. Nu vă lăsați păcăliți de produsele care promit o protecție totală, pentru că nu există o loțiune care vă poate proteja complet împotriva soarelui.
Criterii pentru alegerea cremelor
În afară de ambalaj și textură, alt criteriu pentru alegerea cremelor pentru plajă este și felul în care acestea sunt folosite. De exemplu, laptele pentru plajă intră foarte bine în piele, iar spray-urile sunt foarte practice, fiind ideale pentru copii. Dacă mergeți în vacanță cu familia, este indicat să cumpărați o cantitate mai mare de produse pentru protecție solară, astfel încât să nu vă temeți că rămâneți în pană dacă aplicați cremele de mai multe ori pe zi, cât sunteți la plajă. Dacă optați pentru o loțiune cu factor de protecție scăzut pentru dumneavoastră sau pentru alți adulți, pentru copii este necesar să cumpărați o cremă potrivită pentru pielea sensibilă.
Păstrarea loțiunilor pentru plajă
Dacă doriți să folosiți crema pentru plajă de anul trecut, trebuie să vă asigurați că aceasta nu s-a stricat, chiar dacă se încadrează în perioada de valabilitate. Pentru aceasta, citiți cu atenție eticheta pentru a vedea dacă termenul de valabilitate rămâne același după deschiderea recipientului. De obicei, produsele de acest tip pot fi folosite 12 luni după deschidere, dacă sunt respectate condițiile de păstrare.
Sfaturi utile pentru un bronz perfect
Secretul unui bronz perfect și de durată este aplicarea cu regularitate a cremei sau loțiunii. Odată ajunși pe plajă, este indicat să vă dați cu cremă după fiecare baie în mare, după ce v-ați șters cu prosopul. Trebuie să mai știți că nu este suficient să aplicați o astfel de loțiune pentru a fi protejați de efectele nocive ale soarelui. Pentru a evita riscul apariției unor leziuni sau arsuri ale pielii, nu este recomandat să vă expuneți la soare între orele 12.00 și 16.00.
Trebuie să țineți seama de faptul că o piele bronzată nu este o piele pregătită pentru plajă. Din acest punct de vedere, este foarte important să știți că produsele autobronzante nu oferă deloc protecție solară.