Nu înțeleg de ce reprezentanții asociațiilor pentru protecția animalelor din lumea largă nu se autosesizează și nu iau atitudine față de comportamentul inuman al partidelor politice românești, care-și desemnează drept mascote reprezentanți nevinovați dintre colegii noștri de regn. Prin desemnarea feluritelor sălbăticiuni pe blazonul unor formațiuni politice, mai mult sau mai puțin dubioase, sărmanele necuvântătoare sunt maltratate și umilite, ceea ce contravine legilor internaționale privind drepturile lor. Să ne amintim că, de pildă, în articolul numărul trei din „Declarația universală a drepturilor animalelor”, se spune, negru pe alb: „Niciun animal nu va fi supus actelor de cruzime. Dacă sacrificarea unui animal este necesară, ea se va produce instantaneu, fără să genereze teamă și durere. Chiar și animalul mort trebuie tratat cu decență și respect.”
În mod normal, o mână hotărâtă ar trebui să salveze vietățile în cauză din circul politic unde-au încăput și-apoi, înainte de a le elibera în natura de unde provin, să le transporte la o clinică veterinară, unde să le fie tratate, mai cu seamă psihiatric, traumele suferite. Iar cei ce le-au chinuit ar merita sancționați drastic, cu amendă usturătoare sau chiar cu închisoarea. La urma urmei, de ce să obții dumneata voturi, exploatând imaginea anumitor animale nevinovate, precum ursul carpatin, capturat, pus în lanțuri, îndopat cu sedative și-apoi silit să joace după muzica duetului format din baritonul Cozmin Gușă și din soprana Lavinia Șandru?
Dar și pentru formațiunile politice în cauză e hazardantă coabitarea cu aceste animale. Privind în istoria recentă a țării noastre, să rememorăm soarta impozantului zimbru, capturat, pus în zgardă și silit, săracul, să pozeze gol pe stema „Partidului Moldovenilor”. Urmarea a fost dureroasă, pentru ambele părți. De cât de tare era el pe cale de dispariție, zimbrul a făcut să dispară și partidul pe care-l reprezenta, ușoară țărna-i fie, al cărui trofeu cu multe coarne a ajuns în vitrina, mare cât o ogradă, a PSD. Că veni vorba, se vede că cetățenii din zona Moldovei se decurcă onorabil și fără un partid personalizat.
Revenind la ursul brun, se vede că era joacă de copii tratamentul aplicat lui cândva de către țigani, care-l sileau să danseze la bâlci, în bubuiala tobelor, pe refrenul ăla idiot:
„Joacă bine, moș Martine,
Că-ți dau pâine cu măsline!”
Acum, moș Martin n-are mari perspective la măsline. El a fost silit să intre în partid, să se hrănească din rujul cu gust de zmeuriș al Laviniei Șandru, să-i pupe chelia – confortabilă ca o poiană din pădurea cea stufoasă – a lui Gușă și să-și plătească lunar cotizația, altfel riscă să capete vot de blam și să fie împușcat, într-o partidă de vânătoare selectă.
Vă-ntreb: nu-i asta hărțuire animalică? Încă o dată se vede că cel mai sângeros mamifer rămâne omul. Și ne mai indignăm când câte un urs se revoltă și dă iama în grupurile de turiști, luându-le la fugăreală.
