Prostituată prinsă de polițiști într-un bar din zona gării Burdujeni



Polițiștii secției Burdujeni au prins joi dimineață o tînără care racola persoane de sex masculin pentru partide de sex contra unor sume de bani. Genovica G., în vîrstă de 25 de ani, din municipiul Suceava , le-a spus polițiștilor că avea nevoie de bani și că s-a gîndit să facă rost de ei, prostituîndu-se. Tînăra, care-și făcea veacul prin barurile din zona gării Burdujeni, a fost amendată de polițiști cu un milion de lei vechi, cu vreo 300.000 de lei vechi mai mult decît, le-a mărturisit ea oamenilor legii, ar fi luat pentru o partidă de sex. Astfel, Genovica G. a completat bilanțul unei acțiuni a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, desfășurată joi, între orele 6.00-10.00, în mediile unde se comit infracțiuni în mod frecvent. Pe lîngă cazul Genovicăi G., cele peste 100 de cadre ale IPJ Suceava au rezolvat trei cauze și lucrări penale ce figurau în evidențe cu autori necunoscuți și au dat amenzi de aproape 50 de milioane de lei vechi. De asemenea, în urma acțiunii de acum două zile, oamenii legii au reușit să pună mîna pe un individ (Vasile G.) din localitatea Gura Putnei, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pe o perioadă de 3 ani.