Prostie, lehamite sau ce?

De când am canalele de sport de toate felurile am reînceput să văd niște chestii de care mă considerasem scăpat: campionatul național de fotbal(de fapt, mai mult de tălpi, înjurături și golănii), cel de handbal, ba și meciuri internaționale de handbal sau volei, chiar zilele trecute fiindu-mi dat să văd și pe HCM Constanța bătându-se singură la Sankt Petersburg, la handbal masculin, dar și pe Dinamo București făcând cam același lucru la volei feminin, acasă, contra unei echipe din Baku pe care nici nu mi-am propus s-o rețin. Și ce-mi fu dat să văd, cu un acut sentiment de deja vu, în ambele confruntări? Cronologic: marți a fost voleiul. Am rămas pe Sport.ro înjurândcă nu mi-a dat tenisul de la ora 16 de la Londra, fiindcă avea de transmis voleiul de la 17 din București. Hai, fie. Când am văzut echipele adunate, am crezut că nu văd bine: cum Dana Mincă!? Adică junioara Dana Gâlcă de la L.P.S Suceava, din anii 80!Dacă ați uitat amănuntul, e sora lui Gâlcă, fostul fotbalist de la Steaua. Să tot fie vreun sfert de veac de când Dana a părăsit Suceava pentru București. Unde a jucat și a tot jucat de atunci încoace, nu numai în Divizia A, dar și la Națională… De mă întreb, ca unul care nu se prea preocupă chiar de toate sporturile, dacă n-o fi jucând și în ziua de azi sub tricolor. Fetele noastre (ăstea de 40 de ani trecute fix or fi tot „fete” sau “old girls”?) au condus în fiecare set, în al doilea chiar cu 18-12. Și, desigur, le-au pierdut pe toate, punând de-un 0-3 fără comentarii. De aici și senzația de deja vu despre care vă vorbeam: români conducând detașat și pierzând în final ca niște fraieri. Lucru pe care aveam să-l revăd a doua zi, în varianta handbalistică: băieții ăia din Sankt Petersburg n-aveau de nici unele, erau greoi și șutau cel mai adesea pe lângă „instalație”. Urma contraatacul concetățenilor… finalizând cu șut în brațele, picioarele, burta sau căpățâna portarului. Cu toate astea, după ce au fost conduși la pauză cu 14-13, ai noștri au întors-o până la 16-19, prin minutul 50. Oricare alții s-ar fi dus glonț până la sfârșit. Nu și ai noștri. Au început, fără nici o logică, să frece mingea nu la câștig de timp, ci la mișto, într-o lehamite pe fond de bășcălie și, până să se dumirească, era deja 23-20 pentru rusălăi. O fi ceva defect în părticica sportivă a genei nației? Ne vom convinge azi, la rugby, în meciul cu Uruguay. În tur, am condus tot meciul… până când s-a terminat egal!