Inițiativă

Propunere PSD de reducere cu 20% a chiriilor plătite de bazariști



Reprezentanții PSD din Consiliul Local al municipiului Suceava vor iniția un proiect de hotărâre care vizează reducerea cu până la 20% a chiriilor pe care le plătesc bazariștii pentru spațiile comerciale pe care le dețin. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, consilierul local Virginel Iordache. Iordache a declarat că inițiativa consilierilor PSD are ca scop sprijinirea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM) care activează în bazar, în ideea de a se menține pe piață. Iordache a arătat că, în ultima vreme, la nivel național, tot mai multe IMM-uri își închid porțile din cauza crizei economice și că se încearcă, pe cât posibil, prevenirea unei astfel de situații la Suceava.
Consilierul PSD consideră că reducerea chiriilor în bazar nu ar reprezenta o pierdere prea mare pentru Primăria municipiului Suceava.
„Din calculele pe care le-am făcut noi se pare că „gaura” pe care ar urma să o producă această reducere de 20% a chiriilor nu ar fi foarte mare și ar fi suportabilă de către Primăria municipiului Suceava. Această reducere s-ar regăsi în taxele și impozitele pe care firmele le-ar plăti în continuare statului în urma afacerilor pe care le dezvoltă”, a explicat Iordache.
În prezent, chiria pe care o plătește un comerciant din bazar este de 1,1 lei pe metru pătrat pe zi, în condițiile în care un chioșc are o suprafață de 5 metri pătrați. Proiectul de hotărâre al consilierilor PSD mai prevede înființarea la nivelul primăriei a unui birou de consultanță pentru dezvoltarea afacerilor private, scopul fiind sprijinirea dezvoltării IMM-urilor.




Recomandări

Conducerea IMM România respinge introducerea obligativității legalizării de către notar sau atestării de avocat a hotărârilor AGA a societăților comerciale

Atac dur al viceprimarului Cușnir la fosta conducere a primăriei: „O haită de lupi nesătui și de hiene veșnic flămânde și-au bătut joc de Suceava timp de 20 de ani”

Atac dur al viceprimarului Cușnir la fosta conducere a primăriei: „O haită de lupi nesătui și de hiene veșnic flămânde și-au bătut joc de Suceava timp de 20 de ani”

Scandal în PSD Rădăuți după ce fostul primar Nistor Tatar a fost din nou suspendat din partid și nu a fost propus spre validare pentru funcția de consilier local