Comisarii județeni pentru protecția consumatorilor au aplicat o amendă de 3000 de lei într-un supermarket din Suceava, după ce au identificat în magazin mai multe produse comercializate la promoție, fără ca lucrul acesta să fie însă real.
Directorul coordonator adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava, Elena Oanea, a declarat că „este vorba despre un supermarket recent deschis, unde au fost identificate trei vânzări promoționale, care în fapt s-au dovedit a fi practici comerciale înșelătoare”.
Elena Oanea a spus că în magazin se comercializau câte două cutii de smântână a câte 400 de grame fiecare, iar oferta cu care erau atrași cumpărătorii era aceea că a doua cutie era la jumătate de preț. Analizând prețul produsului la raft, vândut la bucată și nu la ofertă, s-a constatat că reducerea afirmată nu exista.
În același supermarket, comisarii pentru protecția consumatorilor au mai identificat un alt pachet promoțional, ciorbă ardelenească și mâncare din fasole boabe, iar oferta era că ambele produse puteau fi achiziționate la preț de unul. „Făcând aceeași verificare ca și în cazul anterior, s-a constatat că prețul total al pachetului este mai mare decât prețul fiecărui produs luat separat”, a declarat Elena Oanea.
Cea de-a treia promoție falsă, descoperită în același supermarket sucevean, se referă la comercializarea de hrană pentru câini. La produsul „Chappi uscat de vită și de pui”, pachet de 10 kilograme, pe etichetă se indica faptul că 9 kilograme se plătesc, iar un kilogram este gratis. Din verificări a rezultat că acel kilogram nu era gratuit.
„Prin aceste promoții afirmate, dar dovedite ca fiind neadevărate, consumatorii au fost induși în eroare, practic influențându-se comportamentul lor de cumpărători”, a mai spus șeful CJPC Suceava, Elena Oanea.
Prin urmare, operatorul economic a fost sancționat pentru practică înșelătoare cu o amendă contravențională în cuantum de 3000 de lei, plătită integral, dispunându-se și măsura încetării imediate a practicii comerciale incorecte.