Pas înainte

Proiectul tehnic al șoselei de centură a Sucevei, scos la licitație pe SEAP

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc

Ministrul Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc, a declarat vineri, la Sucevița, că proiectul tehnic al rutei ocolitoare a municipiului Suceava a fost scos joi la licitație pe Serviciul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Ministrul a precizat că pentru ruta ocolitoare a municipiului reședință de județ mai este de executat „un rest de 15%” și că aceasta va fi finalizată. El a amintit că în urmă cu 3 săptămâni a fost pe mai multe șantiere de drumuri din județul Suceava și a declarat că „în toate județele în care am fost am venit cu soluții concrete pentru modernizarea drumurilor”.
Răzvan Cuc a declarat pe 9 septembrie, la Câmpulung Moldovenesc, că Ministerul Transporturilor va aloca toți banii necesari finalizării restului de 15% din lucrări, adică 36 de milioane de lei. El a precizat că lucrările degradate în anii în care investiția a stagnat vor fi refăcute cu garanția executată de la fostul constructor, însemnând 5 milioane de euro. Ministrul s-a declarat totuși nemulțumit că lucrările la centura Sucevei au stagnat așa de mult.5

Recomandări

Concurență mare la licitațiile pentru două dintre cele mai mari investiții din județ, centura orașului Gura Humorului și noul terminal al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava

Virgiliu Vlăescu susține că actualul Guvern nu a avut în vedere interesele sucevenilor atunci când a decis construcția unui drum expres de la Suceava la Siret și nu a unei autostrăzi

Consiliul Județean Suceava intenționează să preia proiectul șoselei de centură a Fălticeniului pentru urgentarea începerii lucrărilor

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare
Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

Șoldan anunță că șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi scoasă la licitație până la finalul anului 2025