Finalitate

Proiectul „Sistem și prietenii – Cetatea de Scaun a Sucevei – Respect pentru trecut” a ajuns la final

Anca Lupeș: La anul vrem să aducem artiști și din afara țării, pentru că ei ar aduce turiști și din afara României

Proiectul „Sistem și prietenii – Cetatea de Scaun a Sucevei – Respect pentru trecut”, derulat de Asociația „Star Education”, care a avut ca scop promovarea turistică a Cetății de Scaun, a ajuns la final.
În luna august, Cetatea de Scaun a Sucevei a găzduit Festivalul „Pro Istoria Fest”, un eveniment care a pus muzica în slujba trecutului și care a adus la Suceava trupe și soliști importanți.
Vicepreședintele Asociației „Star Education”, Anca Lupeș, a declarat că „implementarea proiectului a condus la atingerea obiectivelor propuse inițial, și anume dezvoltarea și consolidarea turismului în județului Suceava și valorificarea potențialului turistic local prin promovarea identității culturale, în scopul creșterii gradului de atractivitate ca destinație turistică a Cetății de Scaun din Suceava”.
Ca urmare a implementării proiectului, Anca Lupeș susține că „a crescut circulația turistică la Cetatea de Scaun cu 15% și au fost menținute trei locuri de muncă”.
Proiectul va continua și vara viitoare, când organizatorii au în plan organizarea unui festival de trei zile și intenționează să aducă și trupe de muzică din afara țării.
„La anul vrem să aducem artiști și din afara țării, pentru că ei ar aduce turiști și din afara României. Scopul nostru este să aducem invitați din străinătate, însă nu ne-am gândit încă la cineva anume, deocamdată lucrăm bugetul”, a mai precizat Anca Lupeș.

Recomandări

Șoldan vrea ca până la finalul acestui an să scoată la licitație proiectul șoselei de centură a orașului Gura Humorului

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

Produsele tradiționale și obiceiurile atrag un număr mare de vizitatori la standul Bucovinei de la Târgul de Turism al României

Șoldan: “Cel mai vizitat obiectiv turistic al județului, Cetatea de Scaun a Sucevei, va intra într-un proces de restaurare unic în România”