Proiectul „Prima prioritate: nici un copil invizibil!”, la final



Proiectul demonstrativ „Prima prioritate: nici un copil invizibil!”, care s-a desfășurat, începând cu anul 2011, în opt județe din nord-estul țării, printre care și județul Suceava, și a vizat situația copiilor „invizibili” care „în familiile, comunitățile și societățile lor ies din atenția guvernelor, donatorilor, societății civile, mass-media și chiar a altor copii”, a ajuns la final. Instituția Prefectului, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava și Reprezentanța UNICEF România vor organiza vineri, 11 septembrie, începând cu ora 10:00, la Instituția Prefectului – județul Suceava, o întâlnire în cadrul Proiectului demonstrativ „Prima prioritate: nici un copil invizibil!”. Întâlnirea va include prezentarea rezultatelor obținute în cadrul proiectului demonstrativ „Prima Prioritate: Nici un copil invizibil!”, prezentarea aplicației și a platformei online Aurora, ca instrument de identificare a vulnerabilităților, monitorizare și management de caz, promovarea posibilității de implementare progresivă a serviciilor comunitare de bază prin identificarea unor oportunități de finanțare prin fonduri structurale sau de la alți finanțatori (fonduri norvegiene, elvețiene), precum și o sesiune de întrebări și răspunsuri. Principalul obiectiv al Proiectului demonstrativ „Prima prioritate: nici un copil invizibil!” este creșterea accesului acestora la servicii sociale. Proiectul a urmărit o schimbare de paradigmă în ceea ce privește organizarea și furnizarea serviciilor la nivel comunitar, mai ales în zonele rurale dezavantajate, prin implementarea unui model de pachet minim de servicii care este concentrat pe prevenirea vulnerabilităților. La întâlnirea de vineri sunt invitați să participe toți primarii din județul Suceava, alături de reprezentanți UNICEF România, reprezentanți ai Instituției Prefectului, un specialist din partea Centrului de Politici și Servicii de Sănătate, parteneri județeni de implementare: DGASPC Suceava și DSP Suceava. Persoană de contact: Florin Tărnăuceanu, telefon 0743 164 585, e-mail: ftarnauceanu@yahoo.com.



Recomandări

Blocarea proiectelor prin Programul „Anghel Saligny” ar reprezenta un dezastru pentru locuitorii comunei Preutești

Blocarea proiectelor prin Programul „Anghel Saligny” ar reprezenta un dezastru pentru locuitorii comunei Preutești
Blocarea proiectelor prin Programul „Anghel Saligny” ar reprezenta un dezastru pentru locuitorii comunei Preutești