Proiectul național „Primul câine”

Problema câinilor vagabonzi organizați în haite pe străzile minunatei Românii, de care toți se plâng, dar nimeni nu vrea să o schimbe, este un subiect deosebit de sensibil pentru că are o mare încărcătură emoțională. Ca în orice domeniu, există fanatici de ambele părți ale gardului. Există ultrașii eutanasierii, care văd treaba asta ca pe o soluție obligatorie și imperios necesară. Există ultrașii „iubitorilor de animale”, care văd „cățeii” ca pe o minunată creație a unui Dumnezeu nepermis de absent în timpurile astea. Mai există indiferenții, care nu dau doi bani pe nimeni și nimic și pe care nu-i interesează subiectul.
Ceea ce nu mulți înțeleg este faptul că orașele sunt construite de oameni pentru oameni. Nu pentru câini, nu pentru mâțe, nu pentru șobolani, nu pentru urși, nu pentru șerpi și alte dobitoace necuvântătoare. Dacă voiau oamenii să trăiască în mijlocul animalelor, rămâneau în peșteri sau păduri și se bucurau acolo de compania acestor viețuitoare. Că ne convine sau nu, orice societate are la bază reguli. Unele sunt scrise. Legile. Dacă le încalci te duci frumușel la bulău sau scoți din buzunar bani ca să-ți plătești greșeala.
Alte reguli sunt nescrise. Cele ale bunului simț. Din păcate, dacă le încalci pe astea, nu pățești nimic.
Nu sunteți de acord cu eutanasierea câinilor? Mergeți, fraților, seara pe străduțe lăturalnice. Să vedeți acolo „iubire” pe bucile voastre din partea haitelor comunitare.
„Creștinilor cu frica lui Dumnezeu”, care vă faceți cruci când treceți pe lângă biserici, dar înjurați, mințiți, furați și nu dați doi bani pe aproapele vostru gândindu-vă că vă vede Dumnezeu că iubiți animalele și vă iartă toate păcatele, luați câinii de pe străzi și faceți ce vreți cu ei. Nu mă interesează. Vreți să-i țineți în adăposturi până când mor de bătrânețe? Foarte bine. Vreți să-mi puneți o taxă, special pentru treaba asta? Foarte bine. Plătesc. Dar nu mă obligați să stau areactiv atunci când eu și cei apropiați mie suntem în pericol. Pentru că voi răspunde cu o violență cu atât mai periculoasă cu cât e mai disperată. Nu voi sta să mă uit cum copilul meu este mușcat și rămâne traumatizat.
Eu am dreptul, ca om și cetățean plătitor de impozite, la siguranță și curățenie. Nu mai lăsați câinii pe străzi pentru că eu și alții ca mine suntem obligați să ne apărăm de aceste haite. Și omul în legitimă apărare, într-o situație disperată, poate fi mai periculos decât orice haită de „căței comunitari”, inofensivi bineînțeles.
Nu mai dați zoaie la câini prin parcări sau pe la scările de bloc. Aia nu-i hrană. Nu mai răspândiți purici și duhoare de animale pe scările de bloc. Eu merg la consultații la domiciliul pacienților. Și sunt oameni la care nu mă mai duc pentru că la scara lor sunt câte trei, patru câini umflați care mușcă toți străinii. Ce vină au bătrânii ăia că sunt vecini cu cei care cultivă starea asta de lucruri? Am încercat într-o zi să intru prin forță. Am împărțit șpițuri cu generozitate. Doar datorită orelor petrecute la sala de box și pe terenul de tenis am scăpat nemușcat.
Puțin îmi pasă ce faceți cu comunitarii pe care îi strângeți de pe străzi. Sunt dispus să plătesc pentru cazarea lor pe viață. Dar nu mă mai obligați să-i văd pe strazi, în orașele unde ar trebui să trăiască oameni. Nu-mi mai spuneți că haitele nu reprezintă un pericol. Ba reprezintă. Și încă unul foarte mare. La adresa copiilor, bătrânilor și în general la adresa tuturor celor care nu se pot apăra sau fugi din calea lor.
Haideți să facem un program național, așa cum e „Prima casă” sau „Prima mașină”. Să-i spunem „Primul câine”. Guvernul, statul, să sprijine cu o anumită sumă de bani pe cei care adoptă un „cățel” de pe stradă. În timp record ar dispare câinii comunitari. Pentru câteva zile. Până își vor încasa ăia banii. Apoi le vor trage un picior în c… „adoptaților” și-i vor trimite din nou pe străzi. De asta vă mai rog ceva pe voi, „iubitorii de animale” care hrăniți maidanezii pe la scările de bloc sau/și prin parcări. Să vă cereți scuze față de părinții ai căror copii au fost desfigurați de haitele de comunitari și să țineți un moment de reculegere pentru copiii omorâți de aceste haite.
Pe Florin Haidamac îl puteți citi și pe Blogul Vindecătorului