Proiectul judecătorului sucevean care anul trecut s-a oferit să doneze lunar o sumă de până la 2.000 de lei din salariul său pentru a ajuta patru elevi de liceu, care provin din familii sărace, să-și termine cursurile, continuă și în acest an. Tot exclusiv din buzunarul judecătorului Marcel Nechita, vicepreședintele Judecătoriei Suceava, deși dorința acestuia era ca și alte persoane să doneze o parte din venitul lor lunar pentru ca fondurile pentru acestă bursă, denumită „Bursa Prieteniei”, să fie și mai mari și astfel să beneficieze cât mai mulți copii de ajutor financiar pentru a nu renunța la școală.
Potrivit statisticilor Inspectoratului Școlar Județean Suceava, an de an, sute de elevi abandonează școala. În ultimii doi ani școlari, de exemplu, peste 1.450 de copii și adolescenți au lăsat locurile goale în bănci.
Marcel Nechita nu a renunțat însă la proiectul său și, cu ajutorul celor de la „Salvați Copiii” – filiala Suceava, organizație al cărei voluntar este, judecătorul caută alți elevi pe care să-i ajute, atât cât poate, să meargă la liceu și să învețe cât mai bine.
Până în prezent, în „Bursa Prieteniei” sunt înscrise de anul trecut două eleve, iar programul continuă pentru anul școlar 2014-2015. Iar selecția se va face dintre elevii din mediul rural care au absolvit examenul de capacitate și au fost repartizați la unul dintre liceele din municipiul Suceava și se află în risc de abandon școlar, din cauza situației sociale.
Selecția se va face în funcție de mai multe criterii, principalele fiind: domiciliul în mediul rural, media de capacitate peste 8.50, înscris în clasa a IX-a la un liceu din municipiul Suceava, situația socio-economică a familiei.
Dosarele cu documente se vor trimite la Organizația „Salvați Copiii” – filiala Suceava, adresa strada Armenească, nr.41, până la data de 2 septembrie a.c. (relații suplimentare la telefon/fax 0230525559).
“Știu că sunt mulți elevi care au nevoie de acest sprijin, dar din păcate nu s-a alăturat nimeni până în prezent să susțină financiar alături de mine această inițiativă. O colegă de la Judecătorie a făcut și ea o donație, iar cu acei bani vreau să le organizez copiilor aflați deja în program o călătorie, o excursie”, mărturisea zilele trecute judecătorul Marcel Nechita.
Premiant în cadrul Galei „Top 10 Suceveni”
Judecătorul Marcel Nechita a fost premiat anul trecut, în decembrie, la cea de-a doua ediție a Galei „Top 10 Suceveni”, pentru inițiativa sa, pentru faptul că se implică în problemele comunității și încearcă, atât cât poate, să întindă o mână de ajutor. Emoționant a fost în timpul documentării acestui subiect să aflăm că ideea unui astfel de proiect inedit, din fonduri exclusiv private, i-a venit judecătorului din propria sa experiență de viață.
La rândul său, în adolescență, Marcel Nechita – mărturisește chiar el – a fost în situația copiilor cărora vrea să le întindă acum o mână de ajutor.
“În momentul în care eu am terminat clasa a VIII-a și se punea problema viitorului meu, diriginta mea de atunci l-a chemat pe tata la școală și l-a întrebat ce are în plan să facă cu mine, iar tata i-a spus că are în plan să-mi cumpere căruță cu cal și să muncesc pământul”, își începe povestea vicepreședintele Judecătoriei.
La insistențele dirigintei, elevul Nechita a ajuns la Liceul Silvic din Câmpulung Moldovenesc, însă după aproape un an, tatăl i-a spus că nu îl mai poate ține în școală.
Și atunci, ca într-un scenariu similar, salvarea lui a fost dirigintele din liceu, profesorul de sport Viorel Totoescu, care a obținut pentru Marcel de la conducerea liceului gratuitate pentru cazare și masă.
„De obicei mâncam după ce luau masa ceilalți elevi, dacă mai rămânea ceva… Vă imaginați că experiențele astea s-au lipit de sufletul meu și vreau să ajut alți copii să nu mai ajungă în situația în care eram eu”, mărturisește Marcel Nechita.
Judecătorul Nechita încearcă să condamne abandonul școlar. Totuși, pentru ca sentința să fie definitivă și irevocabilă, este nevoie de mai mult. De fapt, de mai mulți. Iar mulți dintre cei care citiți aceste rânduri puteți fi magistrații care să dea sentința finală, alăturându-vă acestui proiect.
Materialul video cu povestea acestui proiect – ”Bursa Prieteniei” – îl puteți viziona pe www.top10suceveni.ro.
„Bursa Prieteniei” – informații suplimentare
Obiectiv pe termen lung: Susținerea financiară (cazare/transport, masă și rechizite) a patru copii (câte un copil/an) aflați în risc de abandon școlar, din mediul rural.
Documentele necesare pentru selectarea copilului aflat în risc de abandon școlar sunt: scrisoare de intenție (cerere) din partea copilului; copie carte de identitate copil și părinți ori tutore, după caz; copie certificat de naștere copil; fișa matricolă clasele V-VIII; adeverință de absolvire a clasei a VIII-a, din care să rezulte media examenului de capacitate și liceul la care a fost admis; diplome de participare la olimpiade, concursuri și/sau alte activități extracuriculare (în copie); copie certificat deces (după caz) a unuia sau ambilor părinți; copie, hotărâre/divorț (după caz); copie certificate de naștere ale celorlalți copii aflați în îngrijire; adeverință de venituri familie de la primărie și/sau angajatori (după caz).