Proiectul de lege al deputatului Mihai Sandu-Capră pentru modificarea OG 51 privind operațiunile și societățile de leasing a ajuns pe masa Parlamentului



Proiectul de lege al deputatului Mihai Sandu-Capră pentru modificarea OG 51 privind operațiunile și societățile de leasing a ajuns pe masa Parlamentului
Proiectul de lege al deputatului Mihai Sandu-Capră pentru modificarea OG 51 privind operațiunile și societățile de leasing a ajuns pe masa Parlamentului

Proiectul de lege al deputatul liberal de Suceava Mihai Sandu-Capră, inițiat împreună cu deputatul Eugen Nicolăescu, prin care se intenționează modificarea Ordonanței nr. 51/1997, privind operațiunile de leasing și societățile de leasing din România, va ajunge în cel mai scurt timp în discuția comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaților. Și aste pentru că recent, proiectul de lege promovat de cei doi deputați liberali a fost depus la Parlament. Potrivit spuselor deputatului Sandu-Capră, cea mai importantă schimbare propusă este majorarea capitalului social al firmelor de leasing de la 500 de milioane lei, cît este în prezent, la 4 miliarde de lei vechi (400.000 RON), pînă la finele anului 2005, pentru ca în anul 2007 acesta să ajungă la 500.000 de euro, conform legislației europene în materie. Mihai Sandu-Capră a mai precizat că prin această modificare a Ordonanței se va da posibilitatea firmelor de leasing să se re-capitalizeze. Mai mult, spune deputatul sucevean, se creează o bază materială prin care se poate asigura o finanțare superioară celei actuale, riscurile fiind astfel micșorate în mod considerabil. O altă modificare esențială a Ordonanței 51/1997 este și aceea ca acciza să fie plătită la valoarea de intrare a bunului mobil în vamă, ea urmînd a fi achitată doar după terminarea contractului de leasing. „Toate modificările privind afectarea bugetului de stat sînt în conformitate cu prevederile codului fiscal actual. În acest fel dorim să venim și în ajutorul beneficiarului contractului de leasing, respectiv utilizatorul, pentru că îl degrevează de o serie de cheltuieli inițiale”, a declarat deputatul PNL de Suceava. În ceea ce privește valoarea reziduală a bunului, care acum este stabilită, prin ordonanță, la un procent fix de 20 %, Mihai Sandu-Capră susține ca aceasta ar urma să fie stabilită în baza înțelegerii dintre părțile contractante. El a mai spus că prin acest proiect propune și crearea unui organism de auto-reglementare a pieței, așa cum există în momentul de față pentru asigurări, valori imobiliare, și care sînt controlate strict prin lege.
Deputatul sucevean mai spune că o altă modificare care va afecta într-un mod important piața leasingului din țară va fi modalitatea de recuperare a bunului în cazul neplății la timp a ratelor. În acest sens, Sandu-Capră a afirmat că odată adoptată această lege de modificare a Ordonanței 51, pentru rău platnici se va aplica urgent titlul executoriu, excluzîndu-se procedurile judecătorești din momentul de față, astfel încât societatea de leasing să poată valorifica rapid contractul. Deputatul mai spune că în prezent procedura de executare silită poate dura și cinci luni, perioadă în care bunul este folosit fără drept. De asemenea, Sandu-Capră mai precizează că prin modificările aduse ordonanței, fiecare societate de leasing poate să-și aleagă asiguratorul, fără a fi îngrădită în vreun fel de banca care susține creditul, așa cum se întîmplă de altfel în momentul de față.
„Vreau să precizez că acest proiect aduce o serie de modificări care vor contribui la stabilitatea atît a finanțatorilor, cît și a utilizatorilor, fiind stabilite clar raporturile dintre cele două părți”, a mai spus Sandu-Capră.