Proiectul bugetului de stat pe 2015 a fost adoptat de Parlament

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015 a fost adoptat, duminică, de Parlament, fiind înregistrate 339 de voturi „pentru” și 141 „împotrivă”, informează Mediafax.Parlamentarii și-au exprimat votul în privința proiectului legii bugetului prin ridicarea mâinii.Plenul reunit al Senatului și Camerei a finalizat vineri dezbaterile asupra proiectului de buget pe 2015, stabilind ca votul final să fie dat ulterior.PNL a decis să conteste la Curtea Constituțională legea bugetului de stat pe anul 2015, a anunțat, duminică, deputatul Eugen Nicolăescu, după ce plenul Parlamentului a adoptat proiectul de lege.”Grupurile noastre parlamentare au luat decizia să conteste la Curtea Constituțională un asemenea buget, care este neconstituțional”, a spus Eugen Nicolăescu, după votul final dat în cazul proiectului bugetului de stat.El a arătat că acest buget trebuie să prevadă, printre altele, principiile respectării angajamentelor internaționale.Nicolăescu a susținut că bugetul de stat pe 2015 „continuă disiparea resurselor bugetare”.El a mai spus că reprezentanții PSD „nu au înțeles nimic” din alegerile din 16 noiembrie și a adăugat: „fiecare pasăre pe limba ei piere, dar las-o să cânte”.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu consideră că bugetul de stat pentru 2026 înseamnă condamnarea la sărăcie a comunităților locale

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local

Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a dat ca exemplu comuna Cornu Luncii cu proiectul de modernizare a școlii din Băișești

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat