Discuții

Proiecte importante, susținute de primarul Sucevei la Guvern

– Primarul Ion Lungu va discuta posibilitatea unor investiții în învățământ, cultură și infrastructură cu reprezentanții mai multor ministere
Primarul Sucevei, Ion Lungu, va efectua astăzi o vizită de lucru la București, în cadrul căreia va purta o serie de discuții cu reprezentanții mai multor ministere și ai Cancelariei primului ministru. Obiectul discuțiilor cu reprezentanții Guvernului sunt proiecte pe care municipalitatea intenționează să le deruleze în acest an.
Edilul șef al Sucevei va susține posibilitatea unei finanțări de aproximativ 1,9 milioane de lei pentru construirea unei noi grădinițe în cartierul Obcini. Costul acestui proiect a fost stabilit printr-un studiu de fezabilitate ce va fi prezentat reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării. În cadrul acelorași discuții, se va stabili și posibilitatea realizării proiectului de extindere a sediului Colegiului Național „Petru Rareș”, prin construirea unui nou corp de clădire în care vor putea funcționa laboratoarele acestei instituții de învățământ din Suceava.
La Ministerul Culturii și Cultelor se va pune în discuție proiectul de reabilitare și restaurare a Cetății de Scaun, proiect ce se poate realiza numai cu acordul și colaborarea acestui minister, dar și finanțarea de 600.000 de lei pentru Catedrala „Nașterea Domnului” din municipiul Suceava. Primarul Ion Lungu va face demersuri la Ministerul Agriculturii și la Ministerul Administrației și Internelor pentru ca Parcul dendrologic Șipote să treacă în proprietatea Primăriei Suceava.
În ceea ce privește infrastructura, la Cancelaria Primului ministru se va discuta finanțarea cu 1,1 milioane a proiectului de alimentare cu apă și canalizare a străzilor Biruinței și Alexandru Grigore Ghica, din cartierul Ițcani.

Recomandări

Țara Dornelor a prezentat calendarul evenimentelor pentru 2026, cu festivaluri cu tradiție și Campionate Europene de Ciclocros

Virgiliu Vlăescu susține că actualul Guvern nu a avut în vedere interesele sucevenilor atunci când a decis construcția unui drum expres de la Suceava la Siret și nu a unei autostrăzi

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local

Primarul din Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a semnat contractul pentru construcția unei noi școli în comună