Consiliul Județean Suceava, împreună cu autoritățile locale din județ, derulează în momentul de față proiecte cu o valoare de peste 500 de milioane de euro. Potrivit șefului administrației județene, Gheorghe Flutur, de la preluarea mandatului de președinte al CJ Suceava s-a reușit promovarea a 321 de proiecte cu fonduri guvernamentale și europene, toate acestea aflându-se în momentul de față în derulare.
Din cele 321 de proiecte, 87 sunt investiții pentru drumuri și poduri locale și județene, promovate prin diverse programe de finanțare, după cum urmează: 43 de proiecte prin intermediul HG 577/1997 – componenta drumuri; cinci drumuri județene finanțate prin intermediul Programului Operațional Regional; cinci drumuri județene finanțate prin intermediul Programului Operațional Comun România – Ucraina – Moldova; două drumuri județene finanțate prin PHARE CBC; 16 proiecte finanțate din bugetul propriu al Consiliului Județean; 16 proiecte pentru construirea sau consolidarea unor poduri și podețe în mediul rural, finanțate prin intermediul Ordonanței Guvernului nr. 7/2006.
74 de proiecte pentru alimentări cu apă, canalizare și reabilitări stații de epurare
La acestea se adaugă alte 74 de proiecte pentru alimentări cu apă, canalizare și reabilitarea unor stații de epurare. Dintre acestea, un proiect în valoare de aproximativ 52 de milioane de euro va fi finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Sectorial, de acesta beneficiind 33 de localități ale județului. Tot pentru alimentări cu apă, canalizări și reabilitarea unor stații de epurare au mai fost aprobate 23 proiecte prin intermediul HG 577/1997, 24 de proiecte prin OG 7/2006, 15 proiecte prin PNDR – măsura 322, trei proiecte prin intermediul OG nr. 40; opt proiecte prin intermediul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru localități care, având până la 50.000 locuitori, nu îndeplineau condițiile pentru accesarea de finanțări prin alte programe, și șase proiecte Programul SAMTID.
Potrivit unui bilanț al Consiliului Județean, au mai fost aprobate 35 de proiecte pentru electrificarea unor cătune izolate, derulate prin intermediul Programului „Electrificare 2007-2009” al Ministerului Administrației și Internelor. Dintre acestea, pentru opt proiecte s-a acordat finanțare, iar 27 urmează să primească finanțare în perioada imediat următoare.
Potrivit președintelui CJ Suceava, în județ au fost aprobate și proiectele pentru construcția a 40 de săli de sport, prin intermediul Companiei Naționale pentru Investiții, precum și pentru 32 de baze sportive, prin intermediul OG nr. 7/2006. Din cele 32 de proiecte, în 18 localități, bazele sportive sunt în faza de construcție, iar în alte 14 localități, în faza de proiectare.
Flutur a mai precizat că la acestea se mai adaugă 24 de proiecte pentru construirea sau reabilitarea, prin intermediul Companiei Naționale pentru Investiții, a unor cămine culturale, dintre acestea 18 fiind pentru obiective noi, iar șase pentru reabilitarea unor edificii existente, precum și 23 de proiecte pentru amenajarea unor parcuri. Dintre acestea, Administrația Fondului de Mediu a acordat finanțare pentru opt proiecte, celelalte 15 fiind în prezent pe lista de așteptare. Alte șase proiecte se derulează prin Administrația Fondului de Mediu, în vederea împăduririi a aproximativ 220 de hectare de terenuri degradate.
Proiect de 52 de milioane de euro pentru managementul deșeurilor
În același timp, șeful administrației județene a spus că, în ceea ce privește managementul deșeurilor, Consiliul Județean a demarat construcția a două depozite ecologice de deșeuri, prin intermediul unui proiect de aproximativ 52 de milioane de euro finanțat prin intermediul Programul Operațional Sectorial – Mediu, Axa 2.
Nu în ultimul rând, pe componenta socială, culturală sau de turism CJ Suceava a inițiat proiecte de peste 21 de milioane de euro, printre care proiectul privind reabilitarea Cetății de Scaun și a zonei de protecție a acesteia, precum și proiectele „O viață normală în centru – o poartă deschisă spre societate” și „Gospodina” – Centrul de recuperare și reabilitare Sasca, Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică “O nouă șansă” Todirești, Proiectul privind modernizarea, dezvoltarea și echiparea ambulatoriului de specialitate al Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, Proiectul privind modernizarea clădirii Complexului Muzeal Bucovina, Proiectul „Centrul de Informare Turistică” și Centrul pentru susținerea tradițiilor bucovinene.
Finanțări
Proiecte de peste 500 de milioane de euro în județul Suceava
