Investiție în sănătate

Proiectarea modernizării Spitalului de Urgență, adjudecată de Grossmann Engineering

Proiectul de modernizare, dezvoltare și echipare a ambulatoriului de specialitate din Spitalul de Urgență Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava va fi realizat de firma Grossmann Engineering SRL București, cea care a câștigat licitația pentru studiul de fezabilitate și proiectare.
Administratorul public al Consiliului Județean Suceava, Petru Luhan, ne-a declarat că valoarea de adjudecare este de 42.000 lei fără TVA, iar contractul va fi semnat în data de 29 ianuarie a.c.
Odată finalizat proiectul, acesta va fi depus la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est și va intra în procesul de evaluare și, implicit, în competiția pentru finanțare din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) pe Regiunea Nord – Est de Dezvoltare.
Spitalul a început demersurile la Consiliul Județean Suceava pentru proiectul de modernizare a ambulatoriului la începutul anului trecut, iar în luna februarie și în vară a fost finalizată documentația pentru accesarea fondurilor pe POR.
Dacă studiul de fezabilitate și proiectul realizate de firma Grossmann vor întruni punctajul pentru finanțare, cu banii obținuți Spitalul de Urgență va amenaja spațiile din ambulatoriu și va achiziționa aparatură de specialitate, în funcție de specificul fiecărui cabinet. În acest fel, la sfârșitul anului viitor, spitalul ar putea avea ambulatoriul complet modernizat și dotat.
Grossmann Engineering Group are activități în domeniul construcțiilor, dar și design, planning, inginerie și asistență tehnică. Are filiale în Germania, Franța, Ucraina, Rusia și Cehia, iar cea din România a fost înființată februarie 2000, cu două puncte de lucru, unul în București, care deservește zonele Muntenia, Dobrogea și Oltenia și unul în Huși, pentru zona Moldova.

Recomandări

Primarul din Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a semnat contractul pentru construcția unei noi școli în comună

Digitalizarea activității societății COZONAC BUJOR SRL prin achiziția de active corporale și necorporale

Investiție de aproape 11 milioane de lei pentru modernizarea Liceului Tehnologic nr. 1 din Câmpulung Moldovenesc

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Marius Rîpan anunță o investiție de 7 milioane de euro pentru parcul municipal din Vatra Dornei. Proiectul include reabilitarea tuturor izvoarelor din parc, un amfiteatru și zonă de picnic