Proiectul „Egalitate la angajare și la locul de muncă”, lansat joi, își propune, printr-o campanie de informare și conștientizare, să schimbe atitudinea socială și stereotipurile privind discriminarea față de minoritățile etnice, femei, persoane peste 40 de ani, persoane cu dizabilități sau boli.
Acest demers are o țintă ambițioasă, și anume de a completa și susține aplicarea cadrului legislativ în domeniu, prin aducerea în discuție în plan național a fenomenului discriminării, în vederea schimbării de mentalități și comportamente la nivel individual, a declarat, joi, Marian Preda, decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială și managerul acestui proiect, care se va derula pe o perioadă de 24 de luni.
„Acest deziderat va reprezenta un element esențial în abordarea fiecărei componente a proiectului. Astfel, principiul egalității de șanse va fi integrat în procesul de implementare începând cu momentul stabilirii echipei responsabile de proiect”, a precizat Preda.
Proiectul are ca scop educarea tuturor participanților pe piața muncii – angajați, angajatori și persoane specializate în domeniul serviciilor sociale, atât prin eforturile de informare și creșterea nivelului de conștientizare privind discriminarea la angajare și la locul de muncă, cât și prin cursurile de instruire.
Pe termen lung, proiectul urmărește să îmbunătățească nivelul de înțelegere a cauzelor și efectelor discriminării pe piața muncii, să promoveze cooperarea între actorii societății civile (angajatori, sindicate, ONG-uri, sistemul de educație și reprezentanți ai grupurilor vulnerabile) prin crearea unui parteneriat stabil și funcțional și să „educe” angajatorii, angajații și potențialii angajați în sensul schimbării atitudinilor sociale pe piața muncii, a mai spus Preda.
Rectorul Universității București, Ioan Pânzaru, a spus, joi, că acest proiect este unul cultural. „România are nevoie de evoluție și din punct de vedere al atitudinii, al relațiilor sociale. Este mult cinism și nedreptate în România și, de aceea, trebuie să schimbăm atmosfera relațiilor dintre români”, a spus Pânzaru.
La rândul său, directorul adjunct al Inspecției Muncii, Maria Muga, a spus că există încă pe piața muncii din România manifestări bazate pe stereotipuri, comportamente nejustificate, nu bazate pe criterii legate de profesionalism, experiență. „Dacă ești femeie nu poți accesa un post destinat bărbaților. La Inspecția Muncii primim foarte multe petiții din partea femeilor care au fost resprinse din considerente bazate pe discriminarea de gen”, a subliniat Muga.
Unul dintre partenerii acestui proiect este Blocul Național Sindical (BNS). Președintele confederației, Dumitru Costin, consideră că trebuie „insistat” în cadrul acestui proiect asupra angajatorilor, „cei care generează stereotipurile”.
„Venim cu o infrastructură regională care va facilita contactele cu mari mase de oameni”, a adăugat Costin.
Proiectul urmărește înființarea unei Platforme de Incluziune Socială care va publica periodic o serie de indicatori relevanți la nivel național pentru incluziunea grupurilor vulnerabile, va acționa ca un centru de monitorizare a incluziunii sociale pe piața muncii și va promova parteneriatul și cercetările aplicate în domeniul incluziunii sociale și egalității de șanse pe piața muncii.
Alt obiectiv al proiectului constă în organizarea și derularea unei campanii de informare și conștientizare în vederea schimbării atitudinii sociale și stereotipurilor la angajare și la locul de muncă, la nivel național.
Campania va fi structurată pe două componente, respectiv către angajatori și către angajați/potențiali angajați.
Programul va include evenimente organizate la nivel local și național, seminarii/sesiuni de informare cu angajatorii, cu angajații, cu studenții, deplasări la grupurile vulnerabile (de exemplu comunitățile de romi) și susținerea de evenimente „pe teren” (sesiuni de informare/educare/consiliere).
Proiectul își mai propune și organizarea de cursuri de instruire specifică pentru trei categorii de beneficiari, respectiv angajatori, angajați/viitori angajați și personal specializat în domeniul serviciilor sociale, din cadrul organizațiilor publice sau private, precum și voluntari. În urma cursurilor, peste 400 persoane vor beneficia de instruire.
În acdrul programului vor mai fi elaborate studii, analize, se vor propune măsuri și se intenționează elaborarea unui Manual de incluziune socială pentru firme