Proiect inițiat de mai mulți deputați PSD care modifică o lege anticorupție: Faptele de corupție în urma cărora se obțin foloase necuvenite pentru alții, dezincriminate



Mai mulți deputați PSD au inițiat un proiect de lege prin care se propune ca faptele de corupție în urma cărora se obțin foloase necuvenite pentru pentru alții să nu mai fie incriminate, motivând că „o asemenea abordare nu are legătură cu realitatea”, informează Mediafax.
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, și este inițiată de mai mulți deputați PSD, printre care și Andreea Cosma, însă este semnată numai de social-democratul Cătălin Rădulescu.
Inițiativa legislativă propune modificarea Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, astfel încât sintagma „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite” din aliniatul 1 al articolului 12 să fie înlocuită cu „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite”.
„Sintagma «pentru sine sau pentru altul» a urmărit, în concepția legiuitorului, evitarea situației în care autorul faptei deși comite o infracțiune, ar putea să invoce, în apărarea să, faptul că nu este beneficiarul foloaselor rezultate, în fapt, o asemenea abordare nu are legătură cu realitatea. Astfel, este absurd să presupunem faptul că o persoană comite o asemenea infracțiune fără nici un fel de interes ori beneficiu personal, doar pentru a aduce foloase necuvenite unei terțe persoane”, se arată în expunerea de motive.



Recomandări

Prima condamnare pentru Radu Obreja, fostul șef de la Permise și Înmatriculări. Și-a aflat pedeapsa și un ofițer anticorupție

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Prima condamnare pentru Radu Obreja, fostul șef de la Permise și Înmatriculări. Și-a aflat pedeapsa și un ofițer anticorupție

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Toți cei șase angajați ai Spitalului din Rădăuți, în frunte cu un fost manager, cercetați sub control judiciar pentru fapte de corupție