Proiect Erasmus Plus la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava

Proiect Erasmus Plus la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava
Proiect Erasmus Plus la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava

Școala Gimnazială Nr. 6din Suceava a câștigat finanțarea unui proiect prin fonduri europene. Este vorba despre un proiect KA1 – mobilități de formare pentru cadrele didactice, cu un buget de 20.440 de Euro, intitulat „ O școală europeană, o școală pentru fiecare!”. Finanțarea este asigurată prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, promovat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, și este primul proiect de acest tip aprobat la Școala Gimnazială Nr. 6 din Suceava.
Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de 2 septembrie 2019.
Proiectul „ O școală europeană, o școală pentru fiecare!” este condus de dorința de a îmbunătăți calitatea educației în instituția de învățământ în vederea creării unei școli incluzive.
Acest proiect s-a dezvoltat pentru a instrui personalul didactic în facilitarea accesului și gestionarea mediilor incluzive, folosind cele mai bune strategii, diferențiate, nonformale în vederea stimulării motivației față de procesul de învățare al elevilor.
În anul școlar 2019-2020, 8 cadre didactice ( 4 profesori pentru învățământul primar și 4 profesori pentru cel gimnazial) se vor perfecționa prin cursurile de formare: „ Designing Inclusive Educational Environments – ERASMUS+ SE.1.DEIE” ( Europass Teacher Academy, Florența, Italia) și „ Vitamin C boosts education!– coaching, the non-formal education method to bring out the best from your learners” (Dominou Association, Larnaca, Cipru).
Participanții la mobilități vor fi aleși din rândul profesorilor care funcționează în Școala Gimnazială Nr. 6din Suceava, care lucrează cu elevii de la ciclul primar și cel gimnazial, pe diferite discipline școlare.
Astfel, în urma participării la cele două cursuri de formare, cadrele didactice vor putea:

  • să identifice barierele, din calea participării și a învățării din școală și a resurselor pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare;
  • să elaboreze prioritățile de dezvoltare și intervențiile de planificare pentru sprijinirea diversității;
  • să dezvolte activități de instruire, folosind tehnici și instrumente prin predarea experimentală pentru propriul context didactic, pentru a îmbunătăți rezultatele elevilor;
  • să aplice coaching-ului ca metodă în diferite situații școlare pentru a îmbunătăți motivația și rezultatele elevilor;
  • să-și îmbunătățească capacitatea de a proiecta și gestiona proiecte de parteneriat internațional.

Acest proiect va avea un impact deosebit asupra imaginii școlii în comunitate, determinând crearea unor rețele de colaborare cu alte școli din zonă, din țară și din Europa.
Proiectul va oferi o dimensiune europeană școlii prin cunoștințele, abilitățile și aptitudinile necesare integrării în societate a grupului țintă, astfel încât diversitatea și specificitatea sistemului de învățământ din celelalte țări care participă la formare să devină o sursă de stimulare reciprocă.
Se va urmări realizarea unei implementări de calitate a proiectului, evidentiându-se astfel perspectivele europene ale Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava.

Recomandări

Elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” continuă pregătirea profesională în cadrul Acreditării Erasmus+ VET

Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni – rezultate remarcabile în cadrul proiectului PEO-ACASA

179 de școli au trecut la catalogul electronic. Suceava, pe locul II la nivel național, după București

Evenimentul „Ciprian Porumbescu – 172 de ani de moștenire culturală, de tradiții și cântec românesc” a adunat comunitatea în jurul Școlii Gimnaziale Ciprian Porumbescu