Bani europeni

Proiect de regularizare a râului Suceava și afluenților pentru reducerea riscului de inundații

Administrația Națională Apele Române a propus spre finanțare europeană, prin AXA 5 POIM, la Ministerul Fondurilor Europene, proiectul “Managementul riscului la inundații în bazinul râului Suceava, județul Suceava”, a informat, miercuri, Prefectura Suceava, printr-un comunicat de presă.
Proiectul face parte dintr-un portofoliu de 16 proiecte în valoare totală de 426 de milioane de euro, care corelează lucrările de protecție împotriva inundațiilor cu soluții verzi, pentru protecția și reabilitarea ecosistemelor naturale sau refacerea biodiversității prin transformarea zonelor aflate în apropierea râurilor în coridoare verzi.
“Managementul riscului la inundații în bazinul râului Suceava, județul Suceava” cuprinde lucrări de amenajare pe malul drept și malul stâng al râului Suceava, pe sectorul cuprins între Ulma și Satu Mare, malul stâng al râului Putna pe sectorul cuprins de la confluența cu pârâul Putnișoara până la podul rutier, râul Horodnic și râul Toplița în zona acumulărilor existente Horodnic 1, 2 și 3 și râul Boisa- ploder nou.
Amplasamentul proiectului, din punct de vedere administrativ, cuprinde teritoriul unităților administrativ teritoriale Ulma, Brodina, Straja, Vicovu de Sus, Bilca, Gălănești, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Dornești, Satu Mare, Putna, Horodnic de Sus și Horodnic de Jos.
„Scopul proiectului este reducerea riscului la inundații în bazinul hidrografic al râului Suceava și al afluenților acestuia, având capătul amonte la intrarea râului Suceava în țară (granița cu Ucraina) și capătul aval la confluența râului Pozen (afluent de dreapta) cu râul Suceava”, se precizează în comunicat.

Recomandări

Aproape 1.400 de metri pătrați de pe străzile Narciselor și Nicolae Bălcescu din Suceava se transformă din spații verzi în trotuare și parcări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat

CCD „George Tofan” Suceava – partener în proiectul strategic MIAF pentru alfabetizarea funcțională a elevilor

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava