Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Lazăr Tipa, profesor de sport cunoscut în Suceava și fost practicant de lupte greco-romane, pentru infracțiunea de violență în familie, sub forma lovirilor cauzatoare de moarte. S-a ajuns în această situație delicată după ce profesorul a avut o altercație cu tatăl său, pe care l-a lovit în mai multe rânduri. Octogenarul a murit după mai bine de două săptămâni de la spitalizare, iar medicii au concluzionat că leziunile prin agresiune au condus la deces.
Nicolai Tipa, în vârstă de 82 de ani, a ajuns la Spitalul Județean Suceava pe 19 noiembrie 2018, cu un traumatism cranio-cerebral prin agresiune, cu pierderea cunoștinței, contuzie de piramidă nazală și contuzie abdominală, fiind internat pe secția de Chirurgie-ATI. În acea zi, o femeie a sesizat prin 112 că un bărbat face scandal la domiciliu, la un bloc de pe strada Mărășești din municipiul Suceava. Polițiștii i-au găsit în apartament pe Lazăr Tipa, în vârstă de 60 de ani, și pe tatăl său, Nicolai Tipa, în vârstă de 82 de ani. Ultimul avea mai multe leziuni, iar la fața locului a fost solicitată o ambulanță.
„Polițiștii au constatat, din primele cercetări, că bărbatul în vârstă de 60 de ani locuiește împreună cu tatăl său, în vârstă de 82 de ani, în incinta aceleiași locuințe. Pe fondul unui conflict spontan, bărbatul de 60 de ani i-a aplicat tatălui său mai multe lovituri cu palmele, creându-i leziuni fizice. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind infracțiunea de violență în familie”, declara la vremea respectivă comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției județene. După moartea bătrânului, încadrarea faptei a fost schimbată, în loviri cauzatoare de moarte.
Bărbatul în vârstă de 60 de ani trimis în judecată a avut mai multe probleme de comportament și la școală, puse pe seama consumului de alcool.
Lazăr Tipa este fost multiplu campion național la lupte greco-romane și medaliat balcanic și internațional la lupte.
La infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată Lazăr Tipa pedeapsa prevăzută de Codul Penal este de închisoare de la 6 la 12 ani, însă, având în vedere că fapta s-a produs între membri ai familiei (infracțiunea de violență în familie), maximul de pedeapsă se poate mări cu o pătrime.
Violență în familie
Profesorul sucevean Lazăr Tipa, trimis în judecată pentru lovituri cauzatoare de moarte asupra tatălui său






